17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal - Algeria, alături de belgieni, în optimi

Fotbal – Algeria, alături de belgieni, în optimi

Reprezentativa Algeriei s-a calificat astăzi în premieră în optimile de finală ale Cupei Mondiale, după ce a încheiat la egalitate, scor 1-1, la Curitiba, meciul susţinut în compania selecţionatei Rusiei, în ultima etapă a grupei H a competiţiei. Pentru Algeria a marcat Slimani (’60), iar pentru Rusia a înscris Kokorin (‘6).

Algeria: M’Bolhi – Mandi, Belkalem, Halliche, Mesbah – Feghouli, Medjani, Bentaleb, Brahimi (’70, Yebda), Djabou (’77, Ghilas) – Slimani (’90, Soudani). Selecţioner: Vahid Halilhodzici.

Rusia: Akinfeev – Kozlov, Berezuţki, Ignaşevici, Kombarov – Gluşakov (’46, Denisov), Şatov (’67, Dzagoev), Faizulin – Kerjakov (’81, Kanunnikov), Samedov, Kokorin. Selecţioner: Fabio Capello.

Cartonaşe galbene: Mesbah, Ghilas / Kombarov, Kozlov.

Au arbitrat: Cuneyt Cakir – Bahattin Duran, Tarik Ongun (toţi din Turcia).

 

Punctaj maxim pentru „diavolii roşii”

 

În celălalt joc al grupei, echipa naţională a Belgiei a învins, la Sao Paulo, cu 1-0, pe Coreea de Sud. Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Vertonghen, în minutul 78.

Belgia a jucat în inferioritate numerică din minutul 45, după ce Steven Defour a fost eliminat direct pentru un fault cu talpa asupra lui Kim Shin-wook.

Coreea de Sud: Seung-gyu – Lee Yong, Hong Jeong-ho, Kim Young-gwon, Yun Suk-young – Lee Chung-yong, Han Kook-young (’46, Keun-Ho Lee), Ki Sung-yueng, Son Heung-min (’73, Ji Dong-won) – Koo Ja-cheol, Kim Shin-wook (’66, Kim Bo-kyung). Selecţioner: Myung-bo Hong.

Belgia: Courtois – Vanden Borre, Van Buyten, Lombaerts, Vertonghen – Defour, Fellaini, Dembele – Mertens (’60, Origi), Mirallas (’88, Hazard), Januzaj (’60, Chadli). Selecţioner: Marc Wilmots.

Cartonaşe galbene: Hong Jeong-ho / Dembele.

Cartonaş roşu: Defour ’45.

Au arbitrat: Benjamin Williams – Matthew Cream, Hakan Anaz (toţi din Australia).

Clasamentul final al grupei H este următorul: 1. Belgia – 9 puncte, 2. Algeria 4, 3. Rusia 2, 4. Coreea de Sud 1.

Programul optimilor de finală va fi: sâmbătă: ora 19.00: Brazilia – Chile, ora 23.00: Columbia – Uruguay; duminică: ora 19.00: Olanda – Mexic, ora 23.00: Costa Rica – Grecia; luni: ora 19.00: Franţa – Nigeria, ora 23.00: Germania – Algeria; marţi: ora 19.00: Argentina – Elveţia, ora 23.00: Belgia – SUA.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS