10.6 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal: Suporterii vâlceni vor protesta în fața sediului FRF

Fotbal: Suporterii vâlceni vor protesta în fața sediului FRF

Membrii „Ligii Suporterilor Vâlceni” vor protesta sâmbătă, 28 iunie, la Casa Fotbalului din Capitală, în timpul desfășurării Adunării Generale a FRF, cerând ca CS Universitatea Craiova să nu primească dreptul să evolueze în Liga I, iar locul său să fie luat de CSM.
Suporterii au anunțat acest protest printr-un comunicat, pe care îl prezentăm mai jos: „Va fi o acţiune sută la sută paşnică. Ne vom deplasa de la Râmnicu Vâlcea în mod organizat, pentru a atrage atenţia conducerii Federaţiei Române de Fotbal cu privire la respectarea regulamentelor aflate în vigoare. Noi nu vrem decât să se facă dreptate şi CS Universitatea Craiova să nu primească drept de promovare, având în vedere că astfel s-ar încălca prevederile Statutului LPF, mai exact a articolului 54, care spune clar că o formaţie care nu este afiliată de minimum trei ani nu poate primi dreptul de a juca în primul eşalon. La finalul sezonului trecut echipa Damila Măciuca nu a primit licenţa exact din cauza articolului 54. Nimeni nu a protestat pentru că regulamentele sunt făcute pentru a fi respectate nu pentru a fi încălcate. Şi noi, ca şi marea majoritate a iubitorilor de fotbal, ne-am pus mari speranţe în noua conducere a FRF despre care sperăm să nu fi moştenit metehnele celei vechi şi să nu repete greşelile şi ilegalităţile făcute în trecut. În cazul în care CS Universitatea Craiova va primi dreptul de a evolua în Liga I, cu încălcarea flagrantă a statutului, avocatul Ligii Suporterilor Vâlceni va acţiona în judecată Federaţia Română de Fotbal. Nu mai e nicio surpriză că CSU a jucat în Cupa României ilegal, fără să existe o afiliere la FRF, că echipa din Craiova a făcut primele legitimări tot fără a fi afiliată. În plus, locul oferit municipalităţii din Craiova încă din anul 2012 a fost onorat abia un an mai târziu şi în mod normal CSU ar fi trebuit să joace cel mult în Liga a III-a. Toată lumea ştie şi că locul oferit municipalităţii din Craiova a ajuns la o echipă sută la sută privată, lucru recunoscut de oficialii din Bănie. Şirul de ilegalităţi trebuie stopat! Respectaţi regulamentele pentru a avea un fotbal curat. Respectaţi articolul 54!”

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS