21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportMeci cu medaliile pe masă pentru Real

Meci cu medaliile pe masă pentru Real

CS Real Craiova joacă sâmbătă, de la ora 11.00, în deplasare, în fața echipei ASA Târgu Mureș, în ultimul meci din acest sezon al Superligii feminine de fotbal. De la aceeași oră, la Cluj, Olimpia din localitate, care a câștigat deja titlul național, va întâlni pe CFR Timișoara. Chiar și dacă pierde la Târgu Mureș, Real poate lua medalia de bronz, cu condiția ca și CFR Timișoara, formație care are cu un punct mai puțin decât oltencele, să piardă la Cluj.
„Din câte am aflat, FRF a trimis deja cupele la Târgu Mureș, așa că sunt convins că vom sărbători ambele echipe clasarea pe ultimele două locuri de pe podium. Sunt convins că Olimpia Cluj își va apăra corect șansele și se va impune, întrucât și acolo vor veni autoritățile locale și va fi petrecere. La Târgu Mureș nu ne vom preda și vom încerca să spălăm rușinea din partida tur. Lipsesc doar surorile Diana și Claudia Buză, în rest avem tot lotul valid“, a spus Sorin Pătrașcu, tehnicianul echipei Real Craiova
Înaintea ultimei runde din acest sezon, clasamentul din play-off-ul Superligii se prezintă astfel: 1. Olimpia Cluj 18 (28-4), 2. ASA Târgu Mureș 9 (16-8), 3. Real Craiova 5 (3-28), 4. CFR Timișoara 4 (7-14).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS