15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportHai cu promovarea!

Hai cu promovarea!

http://www.youtube.com/watch?v=jCmMCO1ryiM

CS Universitatea Craiova va întâlni sâmbătă, de la ora 11.00, în Banat, pe Metalul Reşiţa, într-o partidă contând pentru etapa a 9-a (penultima) din play-off-ul Ligii a II-a, seria 2, la finele căreia, în cazul unui rezultat pozitiv, Pleşan şi compania ar putea sărbători promovarea din punct de vedere matematic în Liga I. Antrenorul liderului, Gabi Balint, a afirmat că optimismul domneşte în lotul alb-albastru şi că, imediat după victoria de miercuri, cu ASA Târgu Mureş, a lucrat intens ca să-şi ţină elevii conectaţi la fotbal, amintindu-le întruna că le mai trebuie un punct pentru a „urca“ în Liga I. „Principalul meu gând după victoria cu Târgu Mureş a fost să-i fac pe jucători să fie concentraţi, pentru că mai avem nevoie de un singur punct pentru promovare şi ştiu că acel punct poate fi foarte greu de câştigat. Mai ales că avem două meciuri grele… Întâlnim Reşiţa, care şi-a schimbat antrenorul şi vine după un rezultat pozitiv, apoi jucăm cu Vâlcea, care se va bate până în ultimul moment pentru locul doi. Cei de la Metalul nu ne aşteaptă cu braţele deschise sau cu juniorii, ci motivaţi să câştige, pentru palmaresul lor, pentru onoarea lor şi pentru că mai păstrează şanse la un loc trei, la care mai speră şi Vâlcea. Am văzut nişte schimbări la Reşiţa, am vizionat două jocuri ale lor, cu Vâlcea şi cu FC Olt, şi sigur că Opriţa a modificat ceva, dar nu foarte mult. Ei nu au în schimb nimic de pierdut şi întotdeauna când nu joci cu presiune abordezi totul mai lejer şi îţi ies multe lucruri bune. Vor încerca să ne facă surprize neplăcute. Dorinel Munteanu a fost numit manager şi aţi văzut că a fost şi la noi la meci. E normal să se implice, e oraşul lui, este un om de fotbal cu experienţă, a câştigat un campionat cu Oţelul Galaţi şi, ca antrenor, a pregătit şi în Rusia o echipă bună, deci poate să fie o problemă pentru noi. Cred că ne va aştepta şi un teren foarte greu, am văzut că este destul de moale, se anunţă şi ploaie mâine (sâmbătă – n.r.). Vă daţi seama că meciurile pe care le-am avut au adus şi oboseală în lotul nostru, dar şi al lor, însă trebuie să stăm mai bine noi din punct de vedere fizic. Trebuie să ţin cont de faptul că sunt câţiva jucători care au jucat mult în ultimul timp şi s-ar putea să aibă probleme. Trebuie să fim foarte atenţi ca să evităm neplăcerile. Sper să venim cu un rezultat pozitiv de la Reşiţa. Ne dorim foarte mult să încheiem socotelile cu privire la promovare, dar nu va fi uşor“, a spus tehnicianul CSU, punctând că nu s-a întocmit, deocamdată, „lista de cumpărături“ pentru Liga I: „Până în momentul de faţă nu am făcut nici un plan, nici de cantonament, nici de transferuri. Întâi să promovăm şi pe urmă să facem strategia pentru Liga I. Săptămâna viitoare probabil vom şti mai multe“.

Velcovici: Îmi doresc să terminăm pe primul loc

Fundaşul Gabriel Velcovici şi unul dintre scouterii clubului, Aurică Beldeanu, au spus vineri, în cadrul unei conferinţe, că nici nu concep să nu fie îndeplinit obiectivul, fiind siguri că rezultatul de la Reşiţa va fi pozitiv.
„O să îmi fac datoria cum pot eu mai bine şi sper să facem un joc bun. Nu ne aşteaptă un meci uşor, Reşiţa este o echipă incomodă, dar trebuie să obţinem un rezultat pozitiv. Nici nu vreau să mă gândesc ca la meciul de sâmbăta viitoare, cu Vâlcea, să nu fim şi matematic promovaţi. Îmi doresc să terminăm pe primul loc. Dacă va fi ca mâine să fie un egal, asta e, dar cred că toţi ne gândim la primul loc“, a spus Gabi Velcovici.
„Am amintiri plăcute legate de oraşul Reşiţa, acolo am avut o perioadă foarte frumoasă. Asta nu înseamnă că nu vreau ca echipa mea actuală, CSU Craiova, să câştige. Îmi doresc din tot sufletul, am mare încredere în acest colectiv, şi sunt sigur că mâine (sâmbătă – n.r.) vom zâmbi şi vom fi fericiţi. Le doresc baftă. Moralul băieţilor este bun, aşa că totul depinde numai de ei“, a punctat Aurică Beldeanu.
Partida Metalul Reşiţa – CSU Craiova va fi arbitrată de Adrian Viorel Cojocaru (Galaţi), ajutat de Andrei Constantinescu (Bucureşti) şi Alexandru Cerei (Cluj), rezervă fiind Denis Haidiner (Hunedoara). Observatori au fost desemnaţi Laszlo Sajtos (Sibiu), respectiv Romeo Malac (Timişoara).

Vâlcenii, puşi la încercare de FC Olt

În etapa a 9-a din play-off avem parte şi de un derbi oltenesc, CSM Vâlcea urmând să primească vizita echipei FC Olt Slatina. Confruntarea din Zăvoi, programată tot sâmbătă, de la ora 11.00, va fi arbitrată de Adrian Illyeş (Ploieşti), la cele două tuşe fiind Florin Eduard Ungureanu (Bucureşti) şi Ionel Valentin Dumitru (Gherghiţa), iar rezervă Marius Naidin (Piteşti). Observatori vor fi Eduard Dumitrescu (Piteşti) şi Dan Firiţeanu (Reşiţa).
În play-out, gorjenii de la Minerul Motru vor sta în runda a 9-a, pentru că ar fi trebuit să o întâlnească pe FC Universitatea Craiova, echipă retrasă din campionat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS