6.7 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportJuniorii E de la Dinamyk atacă finalele de la Buftea

Juniorii E de la Dinamyk atacă finalele de la Buftea

Juniorii E (copii născuţi în anul 2003) de la echipa Dinamyk Craiova s-au calificat la turneul semifinal al Campionatului Naţional, urmând ca la sfârşitul acestei săptămâni să întâlnească, la Braşov, formaţiile Sporting Timişoara şi Corona Tâmpa Braşov. În această fază au ajuns 12 combatante, care vor fi împărţite în două grupe de câte şase, una urmând să susţină jocurile la Braşov şi cealaltă la Odorheiu Secuiesc. În fiecare turneu, cele şase formaţii au fost repartizate, de asemenea, în două grupe, de câte trei combatante. Liderul fiecăreia va disputa finala cu echipa de pe primul loc din cealaltă grupă. Câştigătoarea turneului de la Braşov va disputa finala Campionatului Naţional împotriva învingătoarei grupei de la Odorheiu Secuiesc, iar învinsele acestora din finale vor juca meciul pentru locul trei, ambele dueluri urmând să se desfăşoare la Buftea.   

Filip Popescu: Nu vreau să ne oprim aici

Antrenorul juniorilor E de la Dinamyk, Filip Popescu, s-a arătat mulţumit de performanţa elevilor săi şi vrea să susţină una dintre finalele de la Buftea. „A fost un parcurs pe care îl aşteptam, însă nu vreau să ne oprim aici. Vreau să câştigăm grupa, care se anunţă destul de grea, şi să jucăm finala mare a Campionatului Naţional. Dacă nu se va putea, să disputăm măcar finala mică. Am ajuns până aici şi este păcat să nu ne calificăm mai departe, în finalele de la Buftea. Avem o echipă bună şi putem chiar câştiga ultimul act. Din grupa noastră, cel mai periculos adversar pare ACS Corona Tâmpa Braşov, care va juca acasă, dar sunt convins că ne vom impune“, a afirmat Filip Popescu, pentru GdS.
Juniorii E de la Dinamyk Craiova s-au calificat la turneul semifinal, după ce s-au clasat pe primul loc la faza zonală, desfăşurată la Piteşti, unde au obţinut trei succese fără să primească gol: scor 5-0 cu Gaz Metan Mediaş (goluri Robert Popescu, Radu Pădureţu, Mario Isuf, Dragoş Popa, David Dică), 3-0 cu Dimsoft Bucureşti (Flavius Marcu – 2, Pădureţu) şi 2-0 cu SCM Piteşti (Pădureţu, Dr. Popa).
Lotul lui Filip Popescu îi cuprinde pe următorii: Mario Enache, Robert Truşcă, Gabriel Ciuciulete, Denis Prunaru, Andrei Pârvu, Alexandru Popa, Mario Hrelea, Robert Popescu, Radu Pădureţu, Mario Isuf, Dragoş Popa, Flavius Marcu, David Dică.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS