12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportHănescu ajunge duminică în Bănie

Hănescu ajunge duminică în Bănie

Victor Hănescu, cel mai bine clasat jucător român de tenis în circuitul ATP, va veni duminică la Craiova, oraş pe care l-a ales să găzduiască un turneu rezervat copiilor cu vârste între 8 şi 12 ani şi care se desfăşoară sub sloganul „Orice campion are un început“.
Competiţia a debutat încă de vineri dimineaţă, pe terenurile a două baze sportive situate în vecinătatea Parcului „Nicolae Romanescu“, TC Cojan şi Magic Tenis, cu participarea a 63 de jucători din oraş. Meciurile vor continua sâmbătă şi duminică, de la ora 10.00, iar luni va fi festivitatea de premiere, de această dată în incinta bazei sportive de la Popeci (strada Henry Ford, nr. 12). După festivitate, în jurul orei 13.00, Victor Hănescu va merge în Piaţa „Mihai Viteazul“, unde vor fi amenajate terenuri de minitenis, acolo unde craiovenii pot schimba pase cu marele jucător. Revenind la competiţie, trebuie spus că fiecare copil participant va pleca acasă cu un premiu, oferit de componentul echipei de Cupa Davis a României.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS