12 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal - Contre dure între Piţurcă şi Mutu

Fotbal – Contre dure între Piţurcă şi Mutu

Selecţionerul României, Victor Piţurcă, a declarat, astăzi, că atacantul Adrian Mutu este terminat ca jucător pentru echipa naţională, precizând că acesta poate să înscrie o sută de goluri pentru echipa sa de club, Petrolul, că tot nu va mai fi convocat. „Mutu este un subiect închis. A greşit şi jucătorul şi omul Mutu. În momentul în care nu a mai fost selecţionat aţi văzut ce acuze mi-a adus. Cu un astfel de jucător relaţia mea s-a încheiat. Poate să marcheze la Petrolul şi o sută de goluri. Din păcate, previziunile s-au adeverit. Nu mai poate, gata! La nivelul la care era. Nu spun că atât cât a jucat la Petrolul nu a încercat. Chiar vorbeam cu staful meu că din punct de vedere fizic chiar încearcă să alerge, să realizeze ceva. Două, trei pase bune pe care le-a dat, în rest… Golul, care era una din calităţile lui de bază, nu l-a dat. Acum a venit şi accidentul ăsta, dar totul s-a încheiat când mi-a adus acele acuze. Cu jucători de genul ăsta nu lucrez” , a declarat Piţurcă, la DolceSport.

„Ce am spus, susţin şi acum”

La rândul său, atacantul Adrian Mutu a declarat că selecţionerul nu ar trebui să închidă uşa primei reprezentativei niciunui jucător, precizând că nu se va retrage din echipa naţională atât timp că va fi în activitate. „M-am plictisit să tot discut despre aşa-zis conflict dintre mine şi domnul Piţurcă, iar ce spune acum nu mi se pare corect. Nu trebuie să închizi porţile naţionalei niciunui jucător. Atât timp cât sunt în activitate, nu mă retrag din echipa naţională. La echipa naţională nu ar trebui să decidă categoric faţă de mine. Cred că atât timp cât am jucat sub comanda lui, a fost bine” , a spus Mutu, la Sport.ro.
Fostul căpitan al naţionalei a afirmat că i-a transmis lui Victor Piţurcă faptul că este nemulţumit de metodele sale de antrenament: „Ce am spus, susţin şi acum. I-am spus-o chiar şi lui Piţurcă în faţă (n.r. – că are metode învechite de antrenament). Asta e părerea mea. Mă aşteptam la o asemenea reacţie. În spatele acestei discuţii sunt şi alte lucruri între mine şi domnul Piţurcă şi nu vreau să le discut aici. Au fost mai multe lucruri şi a încercat să facă mai multe lucruri cu mine, ca să îmi arate cine e şi mă refer la chematul cu două zile înainte în cantonament. Făcea tot felul de lucruri ca să mă irite pe mine, pentru a declara ceva ca să nu mă mai cheme. Tot a încercat să găsească motiv şi acum l-a găsit. Îmi asum responsabilităţile pentru ce am spus. Piţurcă nu e chiar aşa de important cum crede el pentru mine. Eu i-am spus că ştiu că o să mă mai cheme la echipa naţională, pentru că mai am câteva goluri de dat”.
Adrian Mutu a menţionat că în cazul în care nu lua decizia de a reveni în România, s-ar fi retras din activitate. „Dacă nu veneam în România, mă lăsam de fotbal. Nu mai aveam nicio motivaţie, cel puţin în Franţa jucam cu 2.000 de persoane. Când mă duceam la stadion îmi venea să plec acasă. Aveam nevoie de motivaţie ca să continui, după ani de zile la nivel înalt, e greu când te duci la o echipă ca Ajaccio. După primul an în Franţa ar fi trebuit să vin în România. Am făcut pasul când am simţit că nu mai pot să stau acolo”, a explicat Mutu.
Atacantul formaţiei prahovene a precizat că a greşit atunci când a acceptat să se transfere la Cesena şi la Ajaccio. „La nivel de echipe am făcut două greşeli în viaţa mea, că m-am dus la Cesena şi după aia la Ajaccio. La Fiorentina mai aveam un an de contract şi nimeni nu mă forţa să plec. Puteam să stau liniştit cât voiam eu. Am crezut într-un proiect, care s-a dovedit a fi doar vorbe-n vânt. Făcuse nişte transferuri importante şi credeam că voi putea intra într-un proiect în care să rămân şi după. Nu a fost să fie, iar de Ajaccio nici nu mai vreau să vorbesc”, a mai spus Mutu.
El a dezvăluit că înaintea transferului la Dinamo în 1999 şi-ar fi dorit să ajungă la Steaua. „Este adevărat că am fost un simpatizant al Stelei. Chiar am spus că am vrut să joc la Steaua când am venit la Dinamo, dar ce am trăit în anul acela la Dinamo a fost fantastic şi mi-a rămas în inimă. Probabil că şi după ce voi termina la Petrolul voi fi un simpatizant la ceea ce se întâmplă acolo. Când intri pe stadionul ăla, parcă ieşi din România”, a conchis Mutu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS