16.7 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportTomic: Bem berea după ce promovăm

Tomic: Bem berea după ce promovăm

\n

Jucătorii de la CS Universitatea Craiova au avut parte de o zi încărcată ieri, cu două antrenamente solicitante. La cel de dimineaţă, desfăşurat pe „Zoltan Crişan“, Pleşan şi compania au fost foarte solicitaţi din punct de vedere fizic, antrenorul Gabi Balint şi preparatorii Laurens Ebben şi Cornel Blejan pregătindu-le un „circuit“ bogat, din care a făcut parte şi mingea, însă în proporţii mici. „Degeaba ne mai dă şi mingea, că după atâtea sărituri, jaloane şi sprinturi, când pui piciorul pe balon abia te concentrezi să dai la poartă. Este solicitant acest circuit, dar şi foarte bun“, a punctat fundaşul Florin Pătraşcu, pentru GdS. „Făină“ a fost aprobat de Costin Curelea, marcatorul golului de trei puncte de săptămâna trecută, de la Vâlcea: „Mă bucur că am marcat cu Vâlcea şi că ne-am distanţat în clasament, dar trebuie să fim atenţi şi la următoarele meciuri, pentru că abia acum începe greul. Vreau să marchez şi sâmbătă, cu Mioveniul, şi dacă se poate în fiecare partidă“.
Nu au fost absenţe în lot, din contră, cu echipa mare s-a pregătit şi tânărul portar Alexandru Burci, el făcând faţă cu brio rigorilor impuse de Silviu Lung, având intervenţii la fel de bune ca Brac, Latinovici şi Irimia la şuturile colegilor din timpul pregătirii.
La cea de-a doua şedinţă de antrenament a zilei, mingea a fost la putere, Balint şi staff-ul său lucrând intens la îmbunătăţirea relaţiilor de joc.

Balint, împotriva alcoolului

La sfârşitul antrenamentului, fundaşul sârb Vukasin Tomic a fost felicitat de colegi şi de staff-ul tehnic pentru împlinirea vârstei de 27 de ani. „Ursul“ le-a mulţumit tuturor şi l-a întrebat pe Gabi Balint cum poate să-şi cinstească echipierii. Tehnicianul CSU a spus că berea este interzisă, dar un suc, o prăjitură şi o pizza la doi inşi sunt permise. „Am înţeles că aici, în România, trebuie să dai de băut o bere de ziua ta şi de asta am întrebat dacă pot să-mi cinstesc colegii. Avem voie la o pizza şi un suc acum, aşa a spus antrenorul nostru. Bem berea la sfârşit, după ce promovăm. Acum trebuie să ne concentrăm pe ceea ce avem de făcut“, a spus Tomic, pentru GdS.
Întrebat cum se simte în Bănie, fotbalistul sârb a afirmat că totul este în regulă şi că speră să evolueze în partida de sâmbătă, de la ora 16.00 (TVR 1), de pe teren propriu, cu CS Mioveni, din ultima etapă a campionatului regulat al Ligii a II-a, seria a 2-a. „Mă simt bine aici, la Craiova, m-am adaptat repede, pentru că am nişte colegi deschişi. M-a ajutat mult faptul că nu sunt singurul sârb din echipă. Acum sunt bine, am avut o mică problemă medicală zilele acestea, dar nimic serios şi până la jocul cu Mioveni voi fi apt sută la sută. Nu ştiu dacă voi juca sâmbătă, asta decide antrenorul. Eu mă pregătesc din greu şi atunci când se apelează la mine vreau să-mi fac treaba foarte bine. Cu toţii vrem să avem evoluţii bune, să mulţumim suporterii şi, la final, să sărbătorim promovarea pe prima scenă“, a punctat Vukasin Tomic.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS