21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportMunteanu: Avem nevoie de victorie cu CSU

Munteanu: Avem nevoie de victorie cu CSU

Două dintre echipele din Oltenia care se luptă pentru promovarea în Liga I, CSM Vâlcea şi CS Universitatea Craiova, se vor întâlni mâine, de la ora 17.00, pe stadionul „Municipal“, într-o partidă din cadrul penultimei etape din sezonul regulat al Ligii a II-a, seria 2. Ambele formaţii se află pe primele două locuri în clasament, însă în ierarhia play-off-ului, gruparea pregătită de Claudiu Niculescu este pe locul trei, la patru puncte de CSU. În acest sens, managerul general al echipei din Zăvoi, Lucian Munteanu, crede că echipa trebuie să obţină victoria pentru a rămâne în cursa pentru primul loc. „După această etapă se vor lămuri multe necunoscute. Sunt convins că se va şti în mare măsură cine va ajunge în play-off, dacă Gloria Bistriţa va intra în primele şase, pentru că asta mai este necunoscută. În rest, pe noi ne interesează să câştigăm cele trei puncte sâmbătă, să intrăm în play-off de pe locul al doilea. Avem nevoie de victorie cu CSU. Dacă nu vom reuşi acest lucru ne vom concentra atenţia doar asupra locului secund. După cum arată clasamentul acum, CSU are prima şansă la promovare, iar noi şi ASA Târgu Mureş avem şanse cât de cât egale. Va fi important de pe ce loc vom intra în play-off, dacă vom fi pe poziţia secundă datele problemei s-ar schimba pentru noi“, a afirmat Lucian Munteanu, pentru GdS.
Acesta a făcut referire şi la decesul „părintelui“ Craiovei Maxima, Corneliu Andrei Stroe, considerând că jucătorii vor trece peste aceste momente grele şi vor fi în formă optimă la ora jocului: „Cu toţii regretăm ceea ce s-a întâmplat, însă sunt convins că antrenorul CSU va şti să monteze jucătorii ca să treacă peste asemenea momente. Nu cred că va fi un avantaj pentru echipa noastră“.

„CSU nu ar trebui
să aibă drept
de promovare“

Lucian Munteanu a vorbit şi despre situaţia extrasportivă în care se află cele două cluburi, despre ambele discutându-se că nu ar avea drept de promovare. „În sezonul trecut, noi nu am avut drept de promovare pentru că nu am fost afiliaţi de trei ani la FRF. Acum au trecut aceşti trei ani şi nu mai sunt probleme. Nu afectează cu nimic schimbările care au avut loc la noi. S-a modificat acţionarul majoritar, însă fondatorul, primăria, a rămas neschimbat. Nu avem nici un impediment să promovăm. De aceea spun că CSU Craiova nu ar trebui să aibă drept de promovare, pentru că sunt de un an afiliaţi la FRF. Nu pot spune că sunt vechea CS Universitatea, pentru că eu ştiu că poţi ajunge în Liga a II-a doar dacă retrogradezi din primul eşalon sau promovezi din Liga a III-a şi acest lucru nu s-a întâmplat“, a punctat Lucian Munteanu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS