Acasă Sport Perechea Duţescu-Bucur, finalistă la Internaţionalele Franţei

Perechea Duţescu-Bucur, finalistă la Internaţionalele Franţei

Perechea Dan Duţescu (Craiova)/Laurenţiu Bucur (Bucureşti) a participant recent la Campionatele Internaţionale de tenis ale Franţei, un turneu de gradul 1, desfăşurat în oraşul Menton. Cei doi jucători români au ajuns până în finala categoriei +50 de ani, fiind învinşi de perechea Effraimoglou (Grecia)/Alain Moracchini (Franţa), principalii favoriţi ai turneului, cu scorul de 6-1, 6-4. „Pentru mine şi partenerul meu este cel mai bun rezultat de când jucăm pentru că a fost un turneu important, de gradul 1, cu mulţi foşti jucători profesionişti, iar în finală ne-au învins sportivii clasaţi pe locurile doi şi trei mondiale la această categorie de vârstă“, a spus Dan Duţescu. Perechea Bucur/Duţescu a câştigat luna trecută şi Internaţionalele Ungariei, dar indoor, iar la finalul lunii aprilie vor face parte din echipa României care va merge la Campionatul Mondial din SUA.

Exit mobile version