16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportCSU vrea victoria la Slatina

CSU vrea victoria la Slatina

http://www.youtube.com/watch?v=vNXqxVtb55I

\n

Oficialii clubului CS Universitatea Craiova au susţinut ieri o conferinţă de presă, la Sala Polivalentă, în care au prefaţat partida de astăzi, de la ora 16.00, din deplasare, cu FC Olt Slatina, contând pentru etapa a 19-a din Liga a II-a, seria 2. La întâlnirea cu mass-media au fost prezenţi antrenorul Gabi Balint, directorul executiv Felix Grigore, Nae Ungureanu – şeful departamentului de scounting şi Florin Pătraşcu, unul dintre căpitanii echipei.
„Ştim că FC Olt este o echipă incomodă, care se închide foarte bine, cu jucători tehnici, agresivi, şi pentru asta trebuie să tratăm meciul foarte serios, mai ales că va conta, cu siguranţă, şi pentru clasamentul de play-off. Avem o problemă de sănătate, Varga nu va face deplasarea, pentru că are o leziune fibrilară pe care a simţit-o la meciul trecut şi sperăm să se facă bine cât mai repede. În rest, avem tot lotul valid. Mergem să câştigăm, nu luăm în calcul alt rezultat. Poţi să faci egal, dar contează să păstrăm linia jocului pe care am avut-o în etapa trecută, adică să fim o echipă agresivă, să recuperăm repede mingea, să ne creăm multe ocazii de gol. Datele problemei sunt altele, pentru că FC Olt este superioară Minerului Motru, însă noi suntem capabili să facem un meci bun şi să obţinem şi victoria. I-am analizat foarte bine pe slătineni. Chiar ieri (luni – n.r.) am stat cu Nae Ungureanu de vorbă, pentru că el i-a urmărit în câteva rânduri, ştim că se organizează bine în defensivă, ştim ce jucători ne aşteaptă, le cunoaştem tactica. Vom vedea cum vom juca. Am studiat puţin clasamentul la zi, din play-off, şi eram situaţi foarte bine, dar eu nu pot să fac calcule. Ce să facem, să mergem să facem cu ei joc nul că e mai bine că i-au bătut pe cei de la Târgu Mureş? Eu nu voi face niciodată lucrul acesta, chit că risc promovarea. Nu mă ocup cu fotbalul pe hârtie. În momentul în care o să înceapă play-off-ul, o să vedem unde suntem şi cu cine vom juca. Noi evoluăm fiecare meci cu gândul să-l câştigăm. Ar fi foarte bine să marcăm repede, pentru că atunci când o faci împotriva unei echipe care se închide bine, ei or să se desfacă“, a spus Gabi Balint.

„Sper ca Gabi să-şi fi făcut bine strategia“

Spusele tehnicianului au fost aprobate de fundaşul Florin Pătraşcu şi de „maximul“ Nae Ungureanu. „Este un meci important cu FC Olt. Cei de la Slatina au un moral bun, pentru că vin după două victorii consecutive, dar şi noi suntem foarte bine pregătiţi şi motivaţi, şi sperăm să câştigăm. Suntem pe primul loc şi avem o echipă cu care putem bate pe oricine. Nici o problemă dacă se apără, să stea în careu la ei. Noi ne vom face jocul nostru, am pregătit bine meciul şi ştim ce avem de făcut. S-a schimbat atmosfera la echipă, s-a şi văzut în meciul cu Motru, şi sper să o ţinem pe linia asta“, a punctat Pătraşcu. „Dacă îmbracă tricoul CS Universităţii Craiova înseamnă că sunt fotbalişti, dar trebuie să demonstreze în teren, la fiecare meci, acest lucru, inclusiv la Slatina, unde cred că stadionul va fi plin. Sper ca Gabi să-şi fi făcut bine strategia, pentru că FC Olt este o echipă solidă, aleargă foarte mult, sunt jucători «obraznici» şi foarte harnici. De mult nu am mai văzut o echipă atât de muncitoare la nivelul diviziei B. Este un meci dificil“, a spus Nae Ungureanu.

Nu se tem în privinţa afilierii şi licenţierii

Directorul executiv al CSU, Felix Grigore, a vorbit despre licenţierea pentru Liga I şi afilierea la FRF, punctând că lucrurile stau foarte bine în ambele cazuri. „În privinţa licenţierii, mâine (astăzi – n.r.) avem data când suntem programaţi pentru depunere şi nu avem absolut nici o problemă. Cu afilierea spun eu că stăm foarte bine, pentru că este o hotărâre a Comitetului Executiv de afiliere provizorie, iar regulamentul spune că Adunarea Generală validează ceea ce CEx a hotărât. Este doar o procedură şi trebuie îndeplinită la următoarea Adunare Generală Extraordinară, care va fi în scurt timp la FRF, şi se va valida afilierea noastră. Referitor la articolul care spune că nu am avea voie să promovăm sunt mai multe discuţii. Din punctul nostru de vedere este clar că dacă cineva te-a invitat la masă, te invită cu toate drepturile. Dacă Adunarea Generală, care este organul suprem legislativ al FRF, a dat un loc Craiovei, bineînţeles că ţi l-a dat să poţi retrograda şi să poţi promova. Este în discuţie acel articol 54, care din punctul nostru de vedere este caduc, nu a produs efecte. Dacă dumneavoastră aveţi curiozitatea să vă uitaţi, numai în Liga I în momentul ăsta sunt trei echipe pentru care articolul nu şi-a produs efectul. Articolul 54 nu face referire la promovarea din B în A, ci la orice tip de promovare. Veţi vedea că sunt cluburi înfiinţate în 2009 sau în 2010 care, matematic vorbind, nu au cum să fie în 2012 sau 2013 în Liga I. Articolul va fi scos în următoarea Adunare Generală Extraordinară, când vor fi mai multe modificări de statut“, a punctat Felix Grigore.

Oprescu s-ar mulţumi cu un un egal

Contactat telefonic, antrenorul slătinenilor, Dan Oprescu, este de părere că elevii săi nu vor pierde această confruntare cu liderul. „Ne-ar mulţumi şi egalul cu CSU, însă noi vom aborda partida la victorie. CS Universitatea are o echipă bună şi este una dintre pretendentele la promovare. Trebuie să scoatem maximum din fiecare joc pentru că aţi văzut că oricând pot apărea surprize. Este adevărat că în ultimele etape am avea meciuri considerate mai uşoare, însă aţi văzut că mereu apar surprize. Cine se aştepta ca ASA Târgu Mureş să piardă acasă cu FC Bihor?“, a precizat Dan Oprescu, pentru GdS.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS