Acasă Sport Vâlcenii nu vor surprize cu Mioveni

Vâlcenii nu vor surprize cu Mioveni

Gruparea CSM Vâlcea va susţine sâmbătă, de la ora 11.00, primul joc oficial din 2014, pe stadionul „Municipal“, în faţa echipei CS Mioveni, într-o partidă din cadrul etapei a 15-a din Liga a II-a, seria 2. Cele două echipe au obiective diferite. Dacă vâlcenii încearcă să-şi consolideze poziţia în play-off, oaspeţii mai speră să ajungă în primele şase echipe.
Antrenorul „municipalilor“, Claudiu Niculescu, s-a arătat nerăbdător să reînceapă jocurile oficiale şi nu concepe un pas greşit cu gruparea argeşeană. „Aşteptăm cu nerăbdare şi încredere a doua parte a sezonului, ne-am pregătit bine aproximativ şapte săptămâni, am avut şi un turneu reuşit în Ungaria. Sâmbătă jucăm acasă cu Mioveni, sperăm să câştigăm, să începem cu dreptul, e important pentru moral şi pentru ceea ce ne dorim să realizăm în acest sezon. Eu am libertate totală la Vâlcea, şi în programul de pregătire, şi în privinţa echipei, mă văd rar cu patronii, mă lasă să lucrez în linişte, sunt oameni foarte serioşi. Suntem printre puţinele cluburi de Liga a II-a care plătim salariile la zi, e un lucru important pentru această perioadă. Va fi greu să promovăm, dar nu imposibil“, a punctat Claudiu Niculescu, la Dolce Sport.

De copil i-a plăcut sportul, iar jocurile preferate sunt baschetul şi fotbalul, pe care le-a practicat cu o mică „tentă” de performanță. Este o persoană spontană care doreşte să înveţe în permanență lucruri noi.
Exit mobile version