17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSportCSU e gata de luptă

CSU e gata de luptă

Stadionul „Ion Oblemenco“ găzduieşte sâmbătă, de la ora 17.00 (TVR 1), derbiul Ligii a II-a, seria a 2-a: CS Universitatea Craiova – ASA Târgu Mureş. Cu un moral excelent după rezultatele obţinute în jocurile de pregătire, trupa lui Ovidiu Stângă este gata pentru luptele finale din campionat, fiind decisă să-şi îndeplinească ambele obiective: promovarea în Liga I şi readucerea publicului în tribune. Pentru CSU, prima misiune oficială din 2014 nu este deloc uşoară, oponentă fiindu-i chiar principala contracandidată, ASA Târgu Mureş, ocupanta locului patru în sezonul regulat şi lider într-o ierarhie provizorie a play-off-ului. Conştient de miză, Ovidiu Stângă a menţinut calmul la echipă, spunându-le elevilor săi că nu este un joc decisiv şi că trebuie să construiască atent fiecare acţiune. „Toate etapele, ca şi pregătire, eu cred că au decurs în condiţii normale şi sunt optimist. Jocul de sâmbătă o să fie foarte important pentru noi, dar nu decisiv. ASA Târgu Mureş este un adversar bun, ca de altfel toate pe care le-am întâlnit pe «Ion Oblemenco», dar eu cred că avem forţa să abordăm bine meciul fizic şi tehnico-tactic, iar rezultatul se va decide pe teren. ASA s-a întărit, dar au şi ei punctele lor slabe, iar noi vom încerca să profităm de ele. Orice punct luat e binevenit“, a spus Stângă, sperând să le ofere doamnelor şi domnişoarelor drept mărţişor o victorie.
CS Universitatea Craiova nu va putea conta în acest meci pe Silviu Izvoranu (accidentat), în timp ce Mihăiţă Pleşan şi Adrian Ionescu sunt apţi şi, mai mult ca sigur, vor face parte din lotul alb-albastru. În aceste condiţii, unsprezecele lui Ovidiu Stângă ar putea arăta astfel: Brac – Cîrjă, Tomic, Ljubinkovic, Velcovici – Pleşan, Ferfelea, Ganea – Şerban, Curelea, Varga.

Sabău: Avem calitate, să văd că jucăm ceea ce trebuie

Tot cu calm tratează duelul şi rivalii de la ASA Târgu Mureş. „Meciul cu CSU Craiova nu e un meci capital. ASA şi CSU au cele mai mari şanse să promoveze“, a declarat team-managerul oaspeţilor, Daniel Stanciu, la Sport Total FM.
La rândul său, antrenorul Ovidiu Sabău şi-a pus jucătorii în „gardă“. „Ne aşteaptă un joc foarte important, între cele mai valoroase echipe ale seriei. Chiar dacă mai pot apărea şi altele, cum ar fi Bistriţa, Vâlcea sau Reşiţa, consider, la rândul meu, că acestea sunt cele mai valoroase în momentul de faţă. Ambele sunt echipe care şi-au fixat ca obiectiv promovarea. Noi, nu doar că ne-am stabilit acest obiectiv, dar consider că avem toate motivele să credem în îndeplinirea lui. În tur eram cam pesimist şi nu aveam încredere, deoarece nu te poţi baza doar pe voinţă şi muncă, fără să ai calitate. Acum consider că avem şi jucători de calitate, jucători cu experienţă, şi sunt şanse foarte mari ca obiectivul propus să fie atins“, a declarat „Moţul“, conform liga2.ro. „Noi, din păcate, suferim în oarecare măsură la capitolul omegenitate. Este un atu în favoarea craiovenilor, dar nu unul decisiv, şi sper ca jucătorii mei să-şi arate valoarea în continuare. Ne dorim un rezultat bun, dar o înfrângere nu ar fi un dezastru“, a adăugat Sabău, care ar putea începe partida cu: Botoşer – Tomozei, Gugu, Sepsi, Szilagyi – N’Doye, Onicaş – Buhăescu, Voiculeţ, Bumba – Hora.
Partida va fi arbitrată de Radu Petrescu (Bucureşti), ajutat de Sebastian Stoianov (Constanţa), Ciprian Danşa (Oradea) şi Viorel Cojocaru (Galaţi). Observatori au fost desemnaţi Cornel Sorescu (Piteşti) şi Constantin Pintilie (Vâlcea).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS