14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportAmariei este optimistă: Vom face un meci deosebit

Amariei este optimistă: Vom face un meci deosebit

Handbalistele de la SCM Craiova joacă sâmbătă, de la ora 16.30, pe teren propriu, cu HC Dunărea Brăila, iar antrenoarea grupării oltene, Carmen Amariei, le cere jucătoarelor să „lupte până la sacrificiu“.

În condiţiile în care doar două echipe pot spune că şi-au asigurat accederea în play-off-ul Ligii Naţionale de handbal feminin, HCM Baia Mare şi Corona Braşov, cu şapte etape înainte de finalul returului lupta pentru celelalte patru locuri de play-off rămâne deschisă şi interesantă pentru iubitorii acestui sport, care nu sunt puţini.
Printre echipele care încearcă să intre, în partea a doua a campionatului, în lupta pentru medalii se află şi SCM Craiova, chiar dacă şansele sunt destul de mici. Oltencele întâlnesc sâmbătă, de la ora 16.30, pe teren propriu, în Polivalentă, echipa HC Dunărea Brăila, al cărei obiectiv în acest sezon este clasarea pe un loc care să permită participarea într-o cupă europeană.
Înaintea acestui meci, din cadrul etapei a 16-a, oaspetele ocupă locul patru în clasament, cu 25 de puncte, în timp ce SCM Craiova se află pe locul nouă, cu 15 puncte. Date fiind circumstanţele, adică SCM vine după patru eşecuri consecutive, iar Dunărea Brăila nu traversează cea mai fastă perioadă, partida se anunţă extrem de disputată. Mai mult, una dintre cele mai importante jucătoare ale echipei din Brăila, Alina Horjea, handbalistă care marchează mult, a suferit o entorsă la meciul de miercuri cu Braşov şi sunt şanse mari ca antrenoarea Alexandrina Soare să nu poată miza pe ea. Totodată, nici tânăra Gabriela Perianu, jucătoare de naţională, nu se regăseşte, iar experimentatele Ramona Farcău şi Ada Moldovan nu au rupt gura târgului în ultima partidă.

Tivadar, primul meci pentru SCM în Polivalentă

Carmen Amariei, antrenoarea echipei SCM Craiova, este destul de optimistă înaintea confruntării cu Dunărea Brăila şi consideră că jucătoarele vor face „un meci deosebit“: „Va fi un meci foarte disputat. Chiar dacă echipa din Brăila a pierdut partida de la jumătatea săptămânii, contează forma de moment, cât de bine pregătim jocul. Cu siguranţă, vom face un meci deosebit. Noi vom juca în faţa propriilor suporteri şi sper din tot sufletul că vom face un joc foarte bun, dedicat până la sacrificiu, care să se încheie cu victoria noastră“.
Partida de sâmbătă va fi prima pe care Mihaela Tivadar o dispută în Polivalentă, în calitate de jucătoare a echipei craiovene. Jucătoarea a debutat deja pentru SCM, la Deva, apoi a jucat şi împotriva fostei sale echipe, „U“ Jolidon Cluj, dar ambele meciuri, pierdute de craiovence, s-au disputat în deplasare. „Mizez mult pe integrarea rapidă a Mihaelei Tivadar, o emblemă a handbalului în România, şi cred că merită să fie primită cu braţele deschide“, a completat Amariei. În aceeaşi ordine de idei, acesta este primul joc în care din formaţia craioveană nu mai face parte interul Alexandra Gogoriţă, jucătoare extrem de iubită de publicul craiovean. „Gogo“ a decis săptămâna trecută să părăsească formaţia alb-albastră, nemulţumită de faptul că antrenoarea nu îi dădea suficiente şanse să joace şi o folosea mai mult „pe post de jalon la antrenamente“.

„Nu am avut timp să facem minuni“

Antrenoarea Carmen Amariei a ţinut să puncteze în conferinţa de presă premergătoare partidei de sâmbătă că a primit numai cuvinte de laudă vizazi de evoluţia fetelor şi că în doar câteva luni de când a preluat echipa „nu putea face minuni“. „Oamenii care se pricep la handbal ne-au felicitat şi ne-au spus că, în ceea ce priveşte atitudinea şi viziunea jocului, această echipă a crescut foarte mult. Într-adevăr, mai sunt de pus la punct amănunte în ceea ce priveşte jocul colectiv şi individual, dar pentru îndeplinirea proiectului pe care îl avem este nevoie de timp. Nu se sudează nici o relaţie de joc şi nici un sistem în şase luni. Nu putem începe un proiect în toamnă şi în nici şase luni, să vedem minuni întâmplându-se. Sunt ferm convinsă că cei care cunosc handbalul aşa cum îl cunosc eu şi-au dat seama de evoluţia acestei echipe şi de viitorul promiţător pe care îl are“, a spus Amariei, care în contract are obiectiv locurile 1-7, cu toate că public a declarat mereu că obiectivul este play-off-ul (locurile 1-6).

Comisia de Competiţii le-a respins memoriul

Comisia de Competiţii din cadrul Federaţiei Române de Handbal (FRH) a respins, vineri, memoriul echipei feminine SCM Craiova, prin care aceasta contesta dreptul de joc al handbalistei Simona Vintilă, de la „U“ Jolidon Cluj. „Memoriul a fost respins ca nefondat. Am făcut verificări şi am constatat să transferul a fost superlegal. Dacă vor, cei de la Craiova pot să meargă mai departe, la Comisia de Memorii“, a spus, pentru GdS, preşedintele Comisiei de Competiţii, Ion Jean Mateescu. Echipa SCM Craiova a jucat săptămâna trecută, în deplasare, cu „U“ Jolidon Cluj, şi a fost învinsă cu scorul de 33-22. În cazul în care memoriul oltencelor ar fi primit răspuns pozitiv, SCM ar fi câştigat meciul la „masa verde“, cu scorul de 10-0.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS