17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportReunirea FC Universitatea, amânată pe perioadă nedeterminată

Reunirea FC Universitatea, amânată pe perioadă nedeterminată

Conducerea FC Universitatea Craiova a emis, ieri, un comunicat în care anunţă din nou amânarea reluării pregătirilor, motivând că municipalitatea nu a dat un verdict în privinţa utilizării arenei „Ion Oblemenco“ de echipa patronată de Adrian Mititelu.
„Luând act că până luni, 20 ianuarie 2014, ora 16.00, Municipiul Craiova nu a dat vreo dispoziţie pentru a ridica restricţia abuzivă de a accede în Complexul Sportiv «Ion Oblemenco» a echipei de fotbal Universitatea Craiova, am hotărât: amânarea reunirii lotului echipei de fotbal Universitatea Craiova pentru o dată nedeterminată; înştiinţarea Federaţiei Române de Fotbal şi a celorlalte organe abilitate de lege“, se arată în comunicatul postat pe site-ul oficial al clubului.
În urmă cu patru zile, preşedintele executiv al clubului, Marcel Iancu, antrenorul principal Nicolo Napoli, „secundul“ Dragoş Bon şi jucătorii Mădălin Ciucă şi Robert Săceanu au mers la Primăria Craiova pentru a o convinge pe Lia Olguţa Vasilescu să accepte ca fotbaliştii de la FC Universitatea Craiova să se pregătească pe stadionul „Ion Oblemenco“, la fel ca şi CS Universitatea. Dacă nu se va întâmpla acest lucru, Adrian Mititelu a ameninţat că echipa nu îşi va relua pregătirile şi partea a doua a campionatului din Liga a II-a, seria 2, nu se va putea relua.
Tehnicianul FC Universitatea Craiova, Nicolo Napoli, s-a arătat indignat că nu poate să pregătească o echipă în România. „Voi rămâne la echipă şi fac un apel la Olguţa Vasilescu să-mi dea dreptul la muncă în acest oraş. Sunt cetăţean străin şi vreau să muncesc aici. Îţi dai seama că dacă Mititelu nu va da drumul la echipă să joace şi eu o să am probleme cu jobul. Sper ca, până la urmă, Olguţa Vasilescu să realizeze situaţia şi să permită Universităţii să se antreneze pe stadionul «Ion Oblemenco»“, a afirmat Napoli, conform fanatik.ro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS