12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFC Olt încă speră la play-off

FC Olt încă speră la play-off

Gruparea FC Olt Slatina a avut o primă parte bună de campionat în Liga a II-a, seria 2, după 14 etape înregistrând zece meciuri fără înfrângere. În plus, slătinenii se află la două lungimi distanţă de Metalul Reşiţa, echipa de pe locul şase, ultimul care asigură prezenţa în play-off. Tehnicianul oltenilor, Dan Oprescu, a făcut o scurtă analiză a primei părţi din sezonul 2013-2014, acesta arătându-se destul de mulţumit de parcursul elevilor săi. „A fost un an bun. Ar fi putut fi excelent dacă nu pierdeam câteva puncte aşa uşor. Obiectivul nostru este să ne calificăm în play-off şi suntem foarte aproape de acest deziderat. Important va fi să nu repetăm greşelile din tur. În rest, se pot recupera cele două puncte care ne despart de locul şase“, a afirmat antrenorul FC Olt Slatina, Dan Oprescu, pentru GdS.
Slătinenii vor fi printre primii jucători din eşalonul secund care se vor reuni la începutul anului viitor, mai exact pe 6 ianuarie, iar plecarea în cantonament se va efectua două săptămâni mai târziu. „Pe 6 ianuarie va fi reunirea lotului, iar pe 20 ianuarie vom pleca în cantonament la Poiana Braşov, unde sper să ne pregătim pentru partea a doua a campionatului, care se anunţă foarte grea“, a punctat Oprescu.

Au renunţat
la un jucător
şi caută întăriri

La FC Olt Slatina nu a venit deocamdată „curăţenia de iarnă“, în ceea ce priveşte lotul. Conducerea a renunţat la un fotbalist, Agbleta, şi la începutul anului viitor este posibil să fie puşi şi alţii pe liber. „Până acum s-a reziliat contractul lui Francisc Agbleta, care a fost nemulţumit că nu a evoluat prea mult. În privinţa celorlalţi jucători nu ne-am hotărât. Cu siguranţă vom aduce şi alţi fotbalişti din Liga a II-a sau poate chiar din Liga I. Căutăm în special jucătorii liberi de contract, însă nu sunt prea uşor de găsit. În plus, trebuie să aibă şi valoare să ne ajute să ajungem în play-off şi apoi la o clasare cât mai bună“, a spus Dan Oprescu.
În cazul în care FC Olt ar prinde play-off-ul, cele mai câştigate ar fi echipele din Craiova, care s-au impus în partidele tur. Dacă primele cinci clasate din acest moment ar rămâne în play-off şi Slatina ar lua locul Reşiţei, trupa pregătită de Dan Oprescu ar avea trei puncte la finalul anului 2013, în remizele cu Gloria Bistriţa, ASA Târgu Mureş şi CSM Vâlcea. FC Olt a terminat de jucat în acest sezon cu Vâlcea şi Bistriţa, la fiecare meci obţinând câte un punct. Dintre grupările din play-off, doar CS Universitatea Craiova şi FC Universitatea Craiova ar putea obţine, cu slătinenii, maximum de puncte în sezonul regulat. În schimb, cu CS Metalul Reşiţa, ambele grupări din Craiova au pierdut.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS