11.2 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportSăceanu, golgheter fără voie

Săceanu, golgheter fără voie

FC Universitatea Craiova a reuşit să se ridice la nivelul aşteptărilor în prima parte a campionatului Ligii a II-a, seria 2, asta în ciuda faptului că a întâmpinat foarte multe probleme din momentul în care şi-a reluat activitatea, lucruri de altfel foarte cunoscute de iubitorii sportului rege din Oltenia, şi nu numai. Linia de clasament a elevilor lui Nicolo Napoli este pozitivă, locul patru survenind în urma a cinci victorii, şapte egaluri şi doar două înfrângeri, golaverajul fiind, de asemenea, pe plus: 12 goluri marcate şi 7 primite. În jocurile de Cupă, gruparea alb-albastră a fost eliminată de Petrolul Ploieşti în 16-imi, dar până atunci a obţinut două victorii cu 2-1, ambele în deplasare, prima în faza a patra, cu SCM Argeş Piteşti, cealaltă cu CSM Vâlcea.
Referindu-ne la capitolul golaveraj, trebuie punctat că golgheterul echipei nu este un atacant, aşa cum ar fi fost normal, ci un mijlocaş, care de cele mai multe ori a avut sarcini defensive din partea lui Nicolo Napoli, „vinovat“ făcându-se Robert Săceanu. Vicecăpitanul echipei FC Universitatea şi-a trecut numele pe lista marcatorilor nu mai puţin de trei ori în campionat, marcând în jocurile cu FC Olt Slatina, FC Bihor şi Gloria Bistriţa, şi o dată în Cupa României, punctând pentru succesul cu 2-1 în faţa celor de la CSM Vâlcea. Un lucru de remarcat este că toate reuşitele sale din campionat au fost din penaltiuri, eficienţa fiind de sută la sută, doar cel din competiţia KO venind din acţiune. Pentru titlul de golgheter (cupă şi campionat), la FC Universitatea Craiova s-au mai înscris Michael Baird, cu trei reuşite, Claudiu Bălan şi Vasile Gheorghe, cu câte două goluri, şi Mădălin Ciucă, Ovidiu Stoianof, Cornel Frăsineanu şi Ionuţ Mârzeanu, fiecare cu câte unul. De menţionat că gruparea alb-albastră a beneficiat şi de un autogol, în jocul cu Minerul Motru, din deplasare, autor Nicuşor Cosmin Neacşu (‘90+5).

„Mă bucur că
mi-am ajutat echipa“

Golgheterul FC Universitatea Craiova, Robert Săceanu, se bucură din plin de vacanţă, este în sânul familiei şi aşteaptă cu nerăbdare Sărbătorile de iarnă. „Sunt acasă, mă relaxez, îmi încarc bateriile. Sunt cu familia alături, mă mai ocup şi eu de Albert (fiul său de trei ani – n.r.) că acum am mult timp liber. Destul am fost plecat de acasă…“, a spus Săceanu, pentru GdS. Întrebat despre faptul că a devenit golgheter, mijlocaşul craiovean a afirmat că nu-şi propusese asta la începutul sezonului, dar că se bucură că a fost de folos echipei. „Aşa este, sunt golgheterul echipei şi mă bucur că mi-am ajutat colegii. Nu-mi propusesem asta, ci să joc cât mai bine, iar golurile au venit ca un bonus. Faptul că mi s-au încredinţat mie loviturile de pedeapsă denotă că antrenorii şi colegii au avut multă încredere în mine şi trebuie să le mulţumesc pentru asta. Nu aş spune că atacanţii noştri nu au fost eficienţi. Gândiţi-vă că noi am jucat în deplasare aproape toate meciurile, au fost accidentaţi sau suspendaţi. Cred că «Mister» (Nicolo Napoli – n.r.) nu i-a avut pe toţi la dispoziţie în trei meciuri până acum. Important este că, în ciuda problemelor, am reuşit să fim cu toţii o familie şi să fim acolo în faţă. Am fi stat şi mai bine, dar am pierdut multe puncte pe final de meci. Am ratat foarte mult în prima parte a campionatului, dar poate în partea a doua va fi altceva“, a completat Robert Săceanu.
Întrebat despre viitor, mijlocaşul echipei FC Universitatea Craiova a afirmat că speră ca problemele financiare de la club să se rezolve şi să fie aduşi şi alţi jucători valoroşi pentru a se îndeplini obiectivul. „Până acum nu s-a întâmplat nimic referitor la restanţele financiare… Sper să se rezolve această situaţie, pentru că este greu să faci performanţă dacă nu este linişte la echipă din toate punctele de vedere. Şi lotul ar mai trebui întărit cu câţiva jucători cu experienţă, dar vom vedea ce va fi“, a încheiat Robert Săceanu.

Marcatori FC Universitatea:

1. în campionat:
– Robert Săceanu (a marcat cu: FC Olt ‘67-penalti; FC Bihor ‘1-penalti; Gloria Bistriţa ‘35-penalti);
– Michael Baird (UTA ‘74; Motru ‘24, ‘84);
– Claudiu Bălan (Olimpia Satu Mare 60’; Mioveni ‘10);
– Mădălin Ciucă (FC Olt ‘48);
– Vasile Gheorghe (CSM Vâlcea ‘85);
– Ovidiu Stoianof (Olimpia Satu Mare ‘57);
– Nicuşor Cosmin Neacşu (Minerul Motru ‘90+5 – autogol).
2. în Cupa României:
– Vasile Gheorghe (SCM Argeş Piteşti ‘96);
– Cornel Frăsineanu (SCM Argeş Piteşti ‘113-penalti);
– Ionuţ Mârzeanu (CSM Vâlcea ‘57);
– Robert Săceanu (CSM Vâlcea ‘86).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS