16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSportCuplaj de volei în Polivalentă

Cuplaj de volei în Polivalentă

Echipele de volei de la SCM-U Craiova evoluează astăzi, pe teren propriu, meciurile fiind decalate cu două zile, deoarece în weekend Sala Polivalentă a găzduit o competiţie de oină. De la ora 14.00, echipa feminină SCM-U primeşte vizita formaţiei CSM Lugoj în ultimul meci din acest an. Partida contează pentru prima etapă a returului Diviziei A1, iar elevele lui Berti Văsuică au şanse mari să încheie anul cu un succes, dacă ţinem cont că şi în tur s-au impus chiar pe terenul echipei din Lugoj, cu 3-1. La finalul turului, Craiova se află pe locul şase, cu 16 puncte, iar adversara de astăzi ocupă locul 9, cu 13 puncte.
De la ora 17.00, voleibaliştii lui Dan Pascu primesc vizita echipei Ştiinţa Explorări Baia Mare, în cadrul ultimei etape din turul de campionat.
Se anunţă un meci interesant, iar vicecampionii României pornesc favoriţi. „Baia Mare este un adversar care trebuie tratat cu toată seriozitatea. Au o echipă omogenă, cu un antrenor valoros, care nu cedează la luptă până la ultima minge“, a spus ieri Dan Pascu, pentru GdS.
Eliminaţi săptămâna trecută din Cupa CEV, de francezii de la Arago de Sete, oltenii se concentrează acum pe campionatul intern: „Participarea în Cupa CEV a fost o experienţă plăcută, interesantă pentru mine ca antrenor, pentru jucători şi pentru club. Totodată, cred că la ora actuală campionatul României este prea slab pentru a putea face faţă la Cupa CEV. Francezii au avut o echipă puternică. În meciul de săptămâna trecută, mă refer la primele două seturi, au dovedit acest lucru. Au atacat peste blocaj, au totul pus la punct în cele mai mici detalii. Cu toate acestea, în turul următor cred că nu vor reuşi să elimine ruşii, care au doi campioni olimpici în lot“, a adăugat Pascu.
Revenind la confruntarea de astăzi, SCM-U Craiova ocupă locul trei în clasament, cu 20 de puncte, iar băimărenii sunt pe locul şase, cu 15 puncte.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS