12 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportBadea: Suntem interesaţi de jucătorii cu ADN oltenesc

Badea: Suntem interesaţi de jucătorii cu ADN oltenesc

Cu gândul la vacanţă, CS Universitatea Craiova a pierdut, scor 0-2, partida amicală disputată sâmbătă, în deplasare, în compania formaţiei FC Clinceni, ocupanta poziţiei a treia în Liga a II-a, seria I. Golurile gazdelor au fost marcate de Stancu (’56) şi Konyeha (’76).
Dacian Varga a jucat cu numărul 15 la CS Universitatea Craiova.
FC Clinceni: Bolboaşă – Venţer (’62, Mbella), Niţu, Marciuc, Artiom Karamyan, Pătraşcu, S. Stancu, Bălţoi (’46, Konyeha), Arman Karamyan (’76, Roşu), Drissa (’30, Popa), Oprea. Antrenor: Florentin Rădulescu.
CS Universitatea Craiova: Irimia – Cârjă, Pătraşcu (’84, Scarlat), Izvoranu, Velcovici (’46, Creţu) – Ionescu (’79, Precup), Pârvu, Cîju, Dragu (’62, Bardu) – Varga (’62, Andruţă), Voinea (’46, Ivan). Antrenor: Ovidiu Stângă.
În tribunele stadionului din Clinceni au luat loc şi foştii mari componenţi ai Craiovei Maxima, Nicolae Ungureanu, Gheorghiţă Geolgău, Nicolae Tilihoi, Nicolae Negrilă, Aurică Beldeanu şi Costică Donose, însoţiţi de Corneliu Andrei Stroe.

Varga: Nu am o ofertă concretă de la Craiova

În amicalul cu FC Clinceni pentru CS Universitatea a evoluat şi atacantul Dacian Varga (29 de ani), jucător care nu poate fi legitimat deocamdată de olteni deoarece este încă în litigiu cu Sportul Studenţesc.
„Ştiu că el are o situaţie neclară, dar mie mi-ar plăcea să vină alături de noi, la Craiova. Cu siguranţă, ne-ar ajuta să promovăm, pentru că este un jucător foarte valoros“, a declarat Viorel Ferfelea, pentru GdS.
„Am jucat pentru CSU, pentru că am mare nevoie de jocuri. Le-am cerut voie celor de la Craiova şi au fost de acord, şi le mulţumesc încă o dată pe această cale. Cât despre o posibilă venire a mea în Bănie nu pot spune prea multe acum, pentru că eu sunt încă sub contract cu Sportul, nu am situaţia limpede. Am avocatul care se ocupă, nu ştiu când devin liber de contract şi trebuie să analizez şi celelalte opţiuni pe care le am“, a declarat Dacian Varga, pentru GdS.
Managerul CS Universitatea Craiova, Pavel Badea, a confirmat spusele lui Dacian Varga şi a admis că nu există în prezent o ofertă pentru acesta, dar că este un jucător interesant, care l-ar putea ajuta pe Ovidiu Stângă să-şi atingă obiectivul. „Varga este un jucător valoros, pe care ni l-am dori, dar el nu este liber de contract şi atunci ne oprim aici cu discuţia. A jucat pentru noi în acest amical, dar a cerut voie înainte de asta angajatorilor lui. Dacă va deveni liber de contract, noi îi vom face o ofertă, pentru că este un jucător care ne-ar ajuta să ne îndeplinim obiectivul“, a spus Pavel Badea, pentru GdS.
De asemenea, în jocul cu FC Clinceni a evoluat şi un junior de la Sporting Piteşti, Iulian Ivan, un atacant de 17 ani, acesta urmând să fie monitorizat în continuare de staff-ul tehnic al CSU.

„Nu s-a semnat nimic,
cu nimeni“

Deşi în Bănie sunt pomenite numele jucătorilor Mihai Costea şi Mihai Răduţ, de la Steaua, Mihai Roman, de la Petrolul Ploieşti, Ştefan Bărboianu, care sâmbătă şi-a reziliat contractul cu Astra Giurgiu, şi Stephane Acka, de la FCU, managerul CS Universitatea Craiova, Pavel Badea, a negat tratativele cu aceştia, dar a punctat că şi i-ar dori la echipă. „Sunt publicaţii on-line în Craiova care nu au făcut altceva decât să înşire numele unor jucători sau şi, mai bine zis, să ne propună fotbalişti. Nouă nu ne fac bine aceste lucruri, pentru că, dacă este vreunul care într-adevăr ne interesează, ne scade şansa de a-l lua cu 30 la sută, că intră alţii pe fir şi îi creşte şi preţul rapid. Nu s-a semnat nimic, cu nimeni. Am primit şi primim fel şi fel de propuneri din partea impresarilor, iar noi analizăm, dar nu am ofertat pe nimeni până acum. Gândiţi-vă că am primit câte patru-cinci propuneri pentru fiecare post, deşi dacă facem calculul ne apropiem de 50 de jucători. Asta înseamnă că-i luăm pe toţi? Speculaţii au fost şi vor mai fi. Noi suntem interesaţi de jucătorii de valoare care sunt liberi sau devin liberi de contract. Mihai Costea şi Răduţ sunt doi jucători interesanţi, dar sunt ai Stelei şi nu i-am ofertat pentru că nu ne interesează împrumutul lor. În viitor, dacă nu-şi prelungesc înţelegerile, nu se ştie… La fel şi Acka, el este legitimat la o echipă (AC Belluno, Liga a 4-a în Italia – n.r.) şi are o situaţie mai complicată. Roman e craiovean de-al nostru, l-am vrea, dar este sub contract cu Petrolul… Bărboianu e liber, nu l-am ofertat încă, dar o vom face, pentru că este un jucător valoros şi are mare avantaj că este craiovean. Noi suntem interesaţi, în primul rând, de jucătorii care au ADN oltenesc, pentru că trebuie să iubească culorile clubului nostru. Încercăm să «repatriem» fotbaliştii craioveni, de valoare“, a spus Pavel Badea.
„Sunt acasă, în vacanţă, mai multe nu pot să spun deocamdată“, a declarat Bărboianu, pentru GdS.

Contractele cu noii jucători vor fi semnate în prezenţa mass-media

Oficialii CS Universitatea au afirmat în dese rânduri că vor să implementeze la Craiova elementele „sănătoase“ din fotbalul european, şi nu numai. Pe lângă vânzarea biletelor on-line, conducerea CSU este decisă ca, începând din această iarnă, parafarea transferurilor de jucători să fie făcută în prezenţa reprezentanţilor mass-media. „M-am gândit zilele astea ca transferurile să le parafăm în prezenţa presei, în cadrul unor conferinţe de presă. Nu ar mai exista discuţii şi cred eu că ar fi şi un plus de imagine. V-am mai spus-o: ne-am propus altceva prin acest proiect, pentru că se poate şi altfel. Nu vrem să promovăm scandalurile, trebuie să îndreptăm imaginea negativă creată de unii în anii trecuţi“, a spus Pavel Badea.
În ceea ce priveşte lista „neagră“, cea a plecărilor, aceasta nu a fost definitivată. „Nu s-a hotărât nimic momentan legat de plecări. Vom face o şedinţă după Crăciun în acest sens şi vom stabili, împreună cu antrenorii şi membrii Consiliului de Administraţie, cine va pleca. Criteriile după care ne vom ghida vor fi randamentul avut, minutele jucate şi comportamentul“, a punctat Pavel Badea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS