21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSportMorariu: Nu a fost un an prost

Morariu: Nu a fost un an prost

Preşedintele Comite­tului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Octavian Morariu, nu apreciază anul 2013 ca fiind prost, chiar dacă sportivii români nu au obţinut nici un titlu mondial, precizând că după fiecare ediţie a Jocurilor Olimpice există „o coborâre“.
„Nu sunt foarte preocupat de faptul că nu avem în acest an un titlu mondial. În general, marii campioni, după Olimpiadă, au inflexiuni. E chiar interesant de văzut ce rezultate au avut şi ceilalţi medaliaţi de la Londra. În general, e o coborâre în primul an după Olimpiadă, e absolut firesc. Nu poţi fi în fiecare zi, în fiecare an în top.
Urmează 2014, care va fi mult mai interesant din acest punct de vedere şi ne va da indicaţii despre următoarea Olimpiadă. Mă bucură faptul că scrima a confirmat, mă bucur să văd că sportivii de la canotaj îşi revin. Sunt semne pozitive. Mă bucură şi rezultatele echipei naţionale de rugbi, au avut un sezon bun.
Una peste alta, a fost un an corect, nu pot spune că a fost unul prost, în nici un caz. Din păcate, cluburile o duc tot mai greu, baza de selecţie e din ce în ce mai mică, antrenori avem tot mai puţini, e un fenomen care mă îngrijorează. Şi, atâta timp cât modificările legislative de care tot vorbim nu au loc, va fi foarte greu să ţinem pasul cu sportul care este tot mai profesionist, ştiinţific.
Nu văd o perspectivă foarte apropiată de îmbunătăţire“, a declarat Morariu, citat de Mediafax.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS