Acasă Sport „Tineretul“, la un pas să învingă Germania

„Tineretul“, la un pas să învingă Germania

Naţionala de tineret a României a remizat, scor 2-2, cu echipa similară a Germaniei, într-o partidă disputată marţi seară, pe stadionul „Marin Anastasovici“ din Giurgiu, contând pentru grupa a 6-a de calificare la turneul final al Campionatului European, ediţia 2013-2015. Golurile echipei antrenate de Bogdan Stelea au fost marcate de Bumba (’24) şi Benzar (’75), replica nemţilor venind de la P. Hofmann (’28-penalti) şi Rudiger (’52). Tricolorii au fost la un pas să obţină victoria în final, dar Mihai Roman, scăpat singur cu portarul, nu a reşit să fructifice şansa avută (‘89).
România U21: Brănescu – Iordache, Peteleu (‘56, Bălaşa), Al. Creţu, Toşca – Belu – Benzar (‘89, Ţîră), Al. Dan – Bumba, Al. Ioniţă II, Şt. Popescu (‘46, M. Martin) – M. Roman. Antrenor: Bogdan Stelea.
Germania U21: Leno – Da Costa, Rudiger, Ginter (‘87, Arnold), Plattenhardt – Knoche, A. Hofmann – Bittencourt (‘89, J. Hofmann), Yildirim (‘38, Malli), A. Younes – P. Hofmann. Antrenor: Thomas Nörenberg.
A arbitrat: Harald Lechner (Austria).
În alt meci disputat marţi seară în grupa a 6-a, Muntenegru a remizat, scor 0-0, cu Irlanda. Clasament: 1. Germania 14 puncte (golaveraj 15-5), 2. Muntenegru 8 (7-5), 3. Irlanda 8 (9-8), 4. România 6 (7-7), 5. Insulele Feroe 1 (7-20).
În partida următoare, programată pe 5 martie 2014, România va juca pe teren propriu cu Insulele Feroe. La barajul pentru Campionatul European merg câştigătoarele celor zece grupe, plus cele mai bune patru echipe clasate pe poziţia secundă.

De copil i-a plăcut sportul, iar jocurile preferate sunt baschetul şi fotbalul, pe care le-a practicat cu o mică „tentă” de performanță. Este o persoană spontană care doreşte să înveţe în permanență lucruri noi.
Exit mobile version