11.2 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportCS Podari şi ACSVM Craiova pregătesc derbiul cu atenţie

CS Podari şi ACSVM Craiova pregătesc derbiul cu atenţie

Cele două reprezentante ale Doljului din Liga a III-a, seria 3, CS Podari şi ACS Viitorul Municipal Craiova, se pregătesc de derbiul care va avea loc sâmbătă, de la ora 14.00, în cadrul etapei a 13-a, a doua din retur. Podărenii, în calitate de echipă gazdă, nu concep să nu obţină victoria, cele trei puncte relansându-i practic în acest campionat. „Nu am făcut nimic special, doar am vorbit cu băieţii şi le-am explicat că noi nu avem o echipă de ultimul loc. Uşor-uşor, şi-au schimbat optica, au tratat cu mult mai multă atenţie fiecare fază şi au început să apară şi rezultatele. Poate că am scăpat şi de ghinion, pentru că au fost multe meciuri pe care le-am pierdut pe final. Această revenire li se datorează în mare măsură jucătorilor, prea puţin nouă, antrenorilor“, a explicat tehnicianul podărenilor, pentru GdS. „Faptul că am obţinut o victorie importantă la Baloteşti, care ne-a apropiat de plutonul echipelor aflate la mijlocul clasamentului şi chiar de play-off, ne obligă să tratăm cu seriozitate partida de sâmbătă, cu Municipal Craiova. Sincer, chiar dacă pare greu de realizat, eu zic că este posibil să jucăm şi în play-off şi spun asta pentru că din cele patru viitoare jocuri până la pauza de iarnă trei le jucăm pe teren propriu. Întâlnim acum pe Municipal Craiova, apoi jucăm la FC Balş şi după avem două acasă cu CS Vişina Nouă şi CS Tunari, iar echipele sunt cam de acelaşi nivel şi putem spera la minimum 9 puncte. Un prim hop este jocul de sâmbătă, pentru că ACS Viitorul Municipal Craiova este o echipă bună, dar care nu traversează o perioadă fericită.  Sper să fie un derbi spectaculos şi să ne impunem“, a completat Bogdan Vrăjitoarea.
Tehnicianul podărenilor nu va putea conta în jocul de sâmbătă pe fundaşul Alin Ignat, care este suspendat, în timp ce Cristi Stăncuţa acuză unele probleme medicale şi este incert.

„Mergem la victorie“

Optimismul se regăseşte şi în tabăra craioveană, conducătorii clubului ACS Viitorul Municipal mizând şi ei pe o victorie, care să apropie şi mai mult echipa de locurile din play-off şi totodată să readucă liniştea.
„Nu traversăm o perioadă prea bună, rezultatele din ultimul timp ne-au îndepărat de obiectivul stabilit şi nu ştiu de ce, dar nu ne regăsim. În tur am obţinut rezultate foarte bune, am câştigat multe meciuri la diferenţe mari de scor şi acum nu reuşim să mai batem pe nimeni, deşi sunt aceiaşi jucători şi antrenori. Moral, nu stăm prea bine, dar trebuie să rămânem optimişti, pentru că trebuie să ne revenim şi putem începe ascensiunea începând cu jocul de la Podari. Respectăm adversarul, am observat că sunt în creştere de formă şi noi am fost anul trecut ca ei, dar trebuie să câştigăm şi să ne relansăm. Este un derbi local şi sperăm să le oferim spectatorilor o partidă frumoasă. Mergem la victorie“, a declarat directorul sportiv al ACS Viitorul Municipal Craiova, Ion Mihai, pentru GdS.
Din lotul lui Nicu Năstăsie va lipsi cu siguranţă Bogdan Buşică, suspendat pentru cumul de cartonaşe galbene, în rest toată lumea este aptă de derbi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS