Acasă Sport ACSVM Craiova s-a despărţit de trei jucători

ACSVM Craiova s-a despărţit de trei jucători

Rezultatele nefaste din ultima perioadă au stricat „apele“ la ACS Viitorul Municipal Craiova, grupare care a terminat turul campionatului pe locul şase în clasamentul Ligii a III-a, seria 3, asta după ce a fost pe podium o bună perioadă. Imediat după înfrângerea nemeritată de sâmbătă, scor 0-1, cu CS Vişina Nouă, conducerea grupării craiovene a anunţat că va „taia în carne vie“, pentru că atitudinea unor jucători nu a fost pe placul staff-ului tehnic. La antrenamentul de ieri, de la prânz, conducătorii ACS Viitorul Municipal Craiova au chemat la ordine jucătorii şi le-au cerut să-şi revizuiască atitudinea, renunţând totodată la trei dintre aceştia, fiind vorba despre Cătălin Marian Dinu, Cosmin Ştefan Turcin şi Florin Epure.
„Ne-am despărţit pe cale amiabilă de cei trei, le mulţumim pentru colaborare şi le urăm baftă pe mai departe. Este doar o remaniere a lotului, pe care am decis-o în urma unei analize foarte atent făcută. Am pierdut câteva puncte importante, majoritatea pe mâna noastră, dar trebuie să ne revenim şi să abordăm optimişti viitoarele confruntări. Vom lupta în continuare pentru accederea în play-off şi clasarea pe podium. Trebuie să câştigăm neapărat jocul de vineri, cu FC Balş, apoi la Podari şi acasă cu Tunari şi vom fi iarăşi în fruntea clasamentului“, a declarat directorul sportiv al grupării craiovene, Ion Mihai, pentru GdS.
În etapa viitoare, prima din retur, ACSVM Craiova va întâlni, la Işalniţa, de la ora 14.00, pe FC Balş, grupare de care a trecut la începutul campionatului cu 2-1.

De copil i-a plăcut sportul, iar jocurile preferate sunt baschetul şi fotbalul, pe care le-a practicat cu o mică „tentă” de performanță. Este o persoană spontană care doreşte să înveţe în permanență lucruri noi.
Exit mobile version