10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportCSU vrea punctele de la Oradea

CSU vrea punctele de la Oradea

http://www.youtube.com/watch?v=TO2f0kfjMl0

Clubul Sportiv Universitatea Craiova a susţinut ieri, la stadionul „Ion Oblemenco“, o conferinţă de presă, în care antrenorul Ovidiu Stângă şi jucătorii Răzvan Gorovei şi Adrian Ionescu au prefaţat partida de mâine, de la ora 11.00, de la Oradea, cu FC Bihor, discutând totodată şi despre celelalte probleme cu care se confruntă echipa.
Tehnicianul craiovean a admis că pe elevii săi îi aşteaptă o partidă dificilă, dar că şi-au studiat bine adversarii şi ştiu cum să-i blocheze şi totodată să-i surprindă. „Avem o deplasare lungă şi îmi doresc să nu mergem degeaba pe acolo. Vreau să avem un joc bun şi pe fondul acestuia va veni cu siguranţă şi rezultatul pozitiv, care în viziunea mea este foarte important. Nici un meci nu este câştigat dinainte, ne aşteaptă o partidă grea, în care adversarul va încerca să obţină maximum. Eu sper să nu le fie deloc uşor în compania noastră şi să fim noi cei care contabilizăm punctele din acest meci. Eu am văzut trei meciuri ale echipei din Oradea, nu cred că am nevoie de informaţii prea multe de la domnul Codoban, pentru că ne pot trage înapoi. Şi la meciul cu Slatina au fost multe sfaturi şi am început meciul cu zece oameni şi totul ne-a fost dat peste cap“, a spus Ovidiu Stângă, sperând ca în acest joc să nu mai aibă parte de jucători eliminaţi: „Odată ce eşti trecut pe foaia de arbitraj există riscul să fii eliminat în orice moment. Este dureros că se iau cartonaşe foarte uşor din punctul meu de vedere. La noi nu se dă o libertate foarte mare de exprimare jucătorului, pentru că el este în permanenţă, în fotbalul modern, într-un duel cu adversarul. Arbitrul trebuie să înţeleagă că jucătorului i se cere să fie agresiv, profesionist, să joace mingea, nicidecum nu cred că un antrenor îi impune să depăşească limita regulamentului. Sper să rămânem în unsprezece oameni şi să nu mai existe riscul de a juca în inferioritate numerică. Lui Izvoranu i-a fost foarte greu după meciul cu FC Olt, auzeam voci prin spatele meu că «îmi iau geanta şi plec, vreau să mă las». Nu îi este nici lui uşor, eu am încercat să-l motivez şi am şi reuşit, sperăm ca valoarea lui să ne ajute pe viitor, pentru că este un jucător foarte important“.

Cu ochii pe tineri

Ovidiu Stângă s-a declarat mulţumit de modul în care au răspuns jucătorii tineri la amicalul susţinut miercuri, în compania piteştenilor de la Sporting, admiţând că în viitor va încerca să promoveze cât mai mult juniori. „Îmi doresc să dau cât mai multe minute jucătorilor din lot, iar unul dintre obiective este şi promovarea tinerilor. M-a bucurat foarte mult evoluţia celor care vin de la centrul de copii şi juniori şi sper să-i ajut, cât ţine de mine, pentru a face pasul către fotbalul mare. Că pasul făcut va fi în curtea noastră sau în altă parte vom vedea. Îmi doresc foarte mult să promovez jucătorii tineri. Acum, la Oradea, nu vor fi noutăţi în lot, singurii absenţi vor fi Izvoranu şi Ferfelea, care este încă internat în spital. De la centrul de copii şi juniori este foarte greu să iau acum la echipa mare, pentru că sunt jucători care, tactic, până să vin eu aici, au stat foarte prost. Fizic, de asemenea. Uşor-uşor, trebuie să se pună la punct, iar creşterea lor se va vedea începând cu returul campionatului“, a spus antrenorul echipei CS Universitatea Craiova.
Întrebat despre rivala FC Universitatea şi despre evenimentele din ultimul timp, Ovidiu Stângă a „driblat“ cât a putut de bine subiectul: „Pe mine nu mă interesează adversarele, ci să câştig eu. Dacă noi câştigăm, nu vom avea probleme în a ne atinge obiectivul. La fotbal e posibil orice, dacă promovează şi cealaltă echipă, nu m-ar deranja. Singurul lucru care ar fi negativ pentru oraş ar fi că oamenii vor fi mereu separaţi şi nu vor avea o singură echipă. Mi-e greu să comentez despre posibilitatea unei fuziuni. Nu ştiu ce să zic despre «duşmani». Odată ce te angrenezi la un sport, eu nu le-aş zice duşmani, ci oameni care sunt împotriva ta vizavi de competiţie, nu neapărat pe chestii de violenţă. Craiova tot timpul a fost respectată, iubită, dar în acelaşi timp a avut parte de o presiune şi o motivaţie în plus din partea adversarilor în meciurile directe, comparativ cu multe alte echipe din România. Scandalurile din ultimele zile nu ne-au afectat programul de pregătire. Cu cine ţin dintre Mititelu şi Marţian, prietenii mei? Le-aş da la fiecare puncte cât să rămână sub noi în clasament“.

Gorovei şi Ionescu, optimişti

Prezenţi la întâlnirea cu mass-media, Răzvan Gorovei şi Adrian Ionescu au afirmat la unison că se aşteaptă la o partidă grea cu FC Bihor, dar că mizează pe un succes al craiovenilor.
„Va fi o deplasare destul de grea, dar mergem să câştigăm, să luăm toate cele trei puncte şi să ne îndeplinim obiectivul, acela de a ajunge în fruntea clasamentului. În ceea ce mă priveşte, am avut o problemă, dar acum s-a rezolvat şi sper ca uşor-uşor să arăt ce pot“, a spus Gorovei.
„Întâlnim o echipă destul de motivată, care joacă foarte bine în special în disputele de acasă, dar vom încerca să câştigăm. Şi ei îşi doresc să se impună, dar în teren contează cel mai mult cum reuşeşte o echipă să gestioneze situaţia şi cine este mai atentă şi concentrată. Am muncit mult să ajungem unde suntem acum şi ne dorim să rămânem sus în clasament. Nu ştiu dacă suntem vânaţi de arbitri. Avem o echipă mai agresivă, doar suntem olteni sau unii încearcă să fie olteni. Era normal să cresc în evoluţii. La început a fost acel trac, care se simte la fiecare jucător, dar pe parcurs mi-am revenit şi acum zic că sunt OK. Pot să spun că şi Mihăiţă Pleşan m-a ajutat acolo, am altă relaţie cu el la centrul terenului, pentru că are experienţă. Nu a fost o presiune pentru mine faptul că am purtat banderola de căpitan, dar, sincer, acum, fără ea, mi-e mai uşor“, a spus Adrian Ionescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS