16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportPandurii vor respectul Fiorentinei

Pandurii vor respectul Fiorentinei

Vicecampioana României, Pandurii Târgu Jiu, va întâlni astăzi, de la ora 22.05 (Pro TV, Digi Sport 1, Dolce Sport 1), în deplasare, formaţia italiană Fiorentina, partida contând pentru etapa a 3-a din grupa E a Ligii Europa.
Gorjenii, care vin după un egal în această competiţie intercluburi, obţinut în Portugalia, în faţa celor de la Pacos de Ferreira, şi o victorie foarte clară, scor 6-1, în campionatul intern, cu FC Botoşani, demonstraţia de forţă având loc la Târgu Jiu, au zburat ieri spre Florenţa cu un optimism debordant, întreaga delegaţie olteană mizând pe o evoluţie excelentă pe stadionul „Artemio Franchi”.
„Vine un meci important pentru noi, iar dacă ne dorim calificarea, trebuie să venim cu un rezultat bun de la Fiorentina. Vrem să facem un meci bun la Florența. E un joc dificil, Fiorentina vine dintr-un fotbal puternic, dar vreau un rezultat bun“, a declarat președintele executiv al Pandurilor, Eugen Pârvulescu, conform sportingorj.ro.
„Avem o forţă ofensivă foarte bună, am jucat ce ştim şi au ieşit şase goluri cu Botoşaniul, dar trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ. Ştim că o să fie greu cu Fiorentina, însă nu degeaba am ajuns în Liga Europa. Sunt sigur că o să ne lase să jucăm şi atunci ne vom pune calităţile în joc“, a spus mijlocaşul pandurilor, brazilianul Eric de Oliveira.
„Ne aşteaptă «dubla» cu Fiorentina, o reprezentantă a unui fotbal foarte puternic. Mergem la Florenţa să ne jucăm şansa. În fotbal este posibil orice şi cred că am demonstrat chiar noi asta“, a punctat Cristi Pustai.

Gruparea viola, greu de „ucis“

Analizând formaţia italiană, putem spune că Fiorentina a fost protagonista unei victorii pe cât de frumoasă, pe atât de neaşteptată, în weekendul trecut. A fost condusă pe teren propriu cu 2-0 (Tevez ‘12, Barzagli ‘22) de Juventus Torino, dar a întors soarta partidei în numai 15 minute, câştigând cu 4-2 graţie reuşitelor lui Rossi (‘66-penalti, ‘76, ‘81) şi Joaquin (‘78).
„Sper să facem un meci foarte bun joi (astăzi – n.r) la Fiorentina. Recunosc că la 0-2 pentru Juventus
mi-am spus că îi vom prinde demoralizați, dar după aceea au revenit și au bătut cu 4-2, demonstrând valoare şi tărie de caracter. Ne-am simțit flatați când site-ul UEFA ne-a numit Ajax-ul Estului. Sperăm să venim cu puncte de la Fiorentina“, a comentat preşedintele CA al clubului Pandurii, Marin Condescu, la Digi Sport.
Partida Fiorentina – Pandurii Târgu Jiu va fi arbitrată de o brigadă din Cehia, compusă din Miroslav Zelinka (la centru), Ondeej Pelikan, Patrik Filipek (asistenţi), Petr Ardeleanu, Radek Príhoda (asistenţii suplimentari), Krystof Mencl (rezervă). Delegat UEFA va fi georgianul Nodar Ahalkatsi, iar observator de arbitri a fost desemnat olandezul Johannes Reijgwart.
În cealaltă partidă din grupa E, Paços de Ferreira va primi vizita echipei Dnepr Dnepropetrovsk. După două etape disputate, clasamentul arată astfel: 1. Fiorentina 6 puncte (golaveraj 5-1), 2. Dnepr Dnepropetrovsk 3 (2-2), 3. Pandurii Târgu Jiu 1 (1-2), 4. Paços de Ferreira 1 (1-4).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS