12 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportPandurii atacă podiumul

Pandurii atacă podiumul

Vicecampioana României, Pandurii Târgu, va întâlni duminică, de la ora 14.00 (Antena 1, Dolce Sport), pe teren propriu, formaţia FC Botoşani, într-un joc contând pentru etapa a 10-a din Liga I. Oltenii au tras tare în această perioadă de întrerupere cauzată de jocurile echipei naţionale şi sunt gata să obţină o victorie frumoasă în faţa grupării moldave, care a surprins plăcut până acum, fiind considerată revelaţia sezonului. „Botoşaniul e o echipă care a acumulat multe puncte, a promovat în Liga 1 şi a păstrat nucleul de jucători. Au doi fotbalişti destul de buni, Croitoru şi Hadnagy. Pe lângă ei sunt şi alţii care îşi doresc să se afirme. Au avut o politică bună, în vară, că nu şi-au adus nume. În ziua de astăzi, vedeţi ce se întâmplă cu jucătorii care pleacă în străinătate, iar când revin sunt doar nume. Deci, au făcut bine pentru că, bazându-se pe disciplină şi omogenitate, dar şi pe un antrenor bun, au ajuns să fie această revelaţie. Deja nu mai e început de campionat, turul e la jumătate. Au câştigat în deplasare la Timişoara, Mediaş, la Corona. Au jucat şi cu Steaua, nu putem spune că au jucat doar cu adversari modeşti. Noi acum vrem să fim o certitudine, nu o revelaţie. Aşa că trebuie să învingem revelaţia Botoşani şi mai departe să obţinem rezultate bune“, a spus antrenorul pandurilor, Cristi Pustai, conform site-ului oficial al gorjenilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS