24.3 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportAmariei: Echipa cade psihic în ultimele zece minute

Amariei: Echipa cade psihic în ultimele zece minute

Handbalistele de la SCM Craiova au fost atât de sigure că vor învinge Clujul, dar au pierdut după ce au avut patru goluri avans. Antrenoarea a pus eşecul pe seama ratărilor stupide şi a fricii de a nu pierde meciul.

Echipa feminină de handbal SCM Craiova nu a cunoscut gustul victoriei nici nici după etapa a patra din Liga Naţională. Elevele lui Carmen Amariei şi lui Gabriel Bîrcină au jucat sâmbătă, acasă, cu „U“ Jolidon Cluj şi au părăsit terenul învinse, scorul 30-33, după ce, pe final de meci, au avut un avantaj de patru goluri şi atacul. Ardelencele, care au alternat momentele bune cu unele mai puţin bune, au crezut mereu în şansa lor, iar „ghiulelele“ experimentatelor Senocico şi Chintoan nu au putut fi parate de portarul craiovean Mirela Nichita, care, de altfel, a scos destul de multe mingi.

A revenit Anca Amariei

Principala suferinţă a craiovencelor a fost în atac, ratându-se nepermis de mult. La fel ca la partida cu Deva, Alexandra Gogoriţă şi colegele sale nu au ştiut să gestioneze situaţia pe final de joc. De data aceasta, aveau toate atuurile să obţină victoria, dar nu au ştiut să profite.
În teren a reapărut şi Anca Amariei, care, conform spuselor antrenoarei Carmen Amariei, „şi-a plătit singură taxa de transfer internaţional şi are drept de joc, acelaşi lucru urmând să se întâmple zilele viitoare cu Alexandra Haşegan“.

Motivele eşecului, în viziunea antrenoarei

Antrenoarea SCM Craiova a „radiografiat“ după meci evoluţia echipei, punând eşecul pe seama mai multor factori: greşeli în apărare, ratări copilăreşti, lipsa de experienţă a unor fete şi căderea psihică din final de meci. „Unele ratări stupide, de unu la unu, cu un portar de 20 de ani şi un pic de lipsă de comunicare în defensivă au făcut să pierdem meciul. Am condus cu patru goluri, dar facem o obişnuinţă ca pe final de partidă să nu mai putem înscrie. Condiţia fizică nu a fost o problemă, pe porţiuni de meci am avut faze foarte bune. Echipa în ultimele zece minute cade psihic. Am discutat cu fetele după fiecare meci şi mi-au spus că în momentul în care văd că echipa adversă se apropie vertiginos pe tabelă au teama de a nu greşi, de a nu pierde meciul. Până la urmă, cum e şi proverbul «De ce ţi-e frică nu scapi». Trebuie să găsim o motivaţie în plus şi să eliminăm acest trac. Mă doare sufletul că am pierdut acest meci pe care puteam să-l câştigăm lejer. Am crezut că vom face un meci foarte bun şi vom câştiga. Problemele pe care
le-am avut în săptămâna jocului le-au apăsat şi pe fete“.
Carmen a vorbit şi despre prestaţia arbitrilor: „Nu înţeleg de ce am primit cartonaş galben sau de ce s-a fluierat după şapte secunde nouă metri în favoarea Clujului. La intrarea Iuliei Snopova pe ultimul culoar, arbitrul a dat fault în atac. Eu am văzut că o jucătoare de la Cluj a călcat semicercul. Să nu mai zic de eliminarea noastră din ultimele minute a Ionelei Goran“. Pentru Craiova au evoluat: Munteanu, Nichita – Ianaşi (2 goluri), Dincă (1), Anca Amariei, Han (6), Apipie (3), Gogoriţă (8), Florica, Snopova (4), Cioaric (4) şi Goran (2).
Antrenorul celor de la Cluj, Horaţiu Paşca, a lăudat jocul Craiovei: „Un meci echilibrat, între două echipe care şi-au propus mult anul acesta. Felicit Craiova, joacă un handbal modern, bazat pe viteză, pe combinaţii. Felicit şi fetele mele pentru modul în care au revenit în ultimele şapte-opt minute. Diferenţa au făcut-o mai multă concentrare din partea noastră pe final de joc şi dorinţa de victorie“. Principalele marcatoare ale echipei clujene au fost Senocico (9), Chintoan (6) şi Vintilă (6).

Obiectiv clar: trei puncte la Brăila

Optimistă, fosta câştigătoare a Ligii Campionilor a spus că obiectivul pentru partida următoare, din deplasare, cu Dunărea Brăila, este victoria. „Sunt convinsă că vor face de acum încolo jocuri mult mai bune. Vom merge la Brăila să obţinem cele trei puncte. Dunărea Brăila este o echipă care luptă pentru podium“, a încheiat Amariei. Penalizată cu două puncte, SCM Craiova e pe zero în clasament după patru partide.
Cealaltă echipă olteană, HCM Râmnicu Vâlcea, a fost învinsă de HCM Roman, cu scorul de 32-21.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS