13.4 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportScrimă (m) - Trei craioveni, pe podiumul Campionatului Naţional

Scrimă (m) – Trei craioveni, pe podiumul Campionatului Naţional

La Craiova se desfăşoară zilele acestea Campionatul Naţional de spadă masculin, juniori. Astăzi, în sala de scrimă de la Liceul cu Program Sportiv „Petrache Trişcu” s-a desfăşurat proba individuală, iar trei din cele patru medalii au fost cucerite de sportivi craioveni. Medalia de aur i-a revenit lui Mario Persu (LPS „Petrache Trişcu”), care l-a învins în finală pe Lucian Ciovică, tot craiovean, dar care reprezintă clubul CSM Oradea. Una din cele două medalii de bronz i-au revenit lui Ovidiu Pârvuleasa (LPS „Petrache Trişcu”), iar cealaltă lui Antonio Popescu (UNEFS Bucureşti).

În primii opt s-a mai aflat un craiovean, Tatian Bolboceanu (LPS „Petrache Trişcu”), clasat pe locul şase. Înainte de debutul competiţiei s-a ţinut un moment de reculegere în memoria lui Leonard Mateiţă, spadasin de la CS Universitatea Craiova care a decedat duminică, la doar 19 ani, în urma unui accident de motocicletă. În plus, sportivii au purtat pe braţ banderolă neagră. Mâine, de la ora 9.00, se va desfăşura întrecerea pe echipe.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS