24.8 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportPleşan şi Izvoranu vor cu CSU în Liga I

Pleşan şi Izvoranu vor cu CSU în Liga I

http://www.youtube.com/watch?v=ldSfQIy-NKc

Oficialii CS Universitatea Craiova au susţinut ieri, la Sala Polivalentă, o conferinţă de presă în care au prezentat noile achiziţii, în speţă Mihăiţă Pleşan şi Silviu Izvoranu. La întâlnirea cu presa au fost prezenţi şi preşedintele de onoare al CSU, Corneliu Andrei Stroe, şi directorul sportiv, Zeno Bundea, care au punctat că vor mai fi aduşi şi alţi jucători de valoare în viitor, pentru ca echipa să-şi atingă obiectivul: promovarea în Liga I.
„Îmi revine plăcuta misiune să prezentăm noile achiziţii din lot. Înainte de acest lucru aş vrea să vă spun că nu sunt ultimele transferuri pe care o să le facem şi vom mai aduce şi alţi fotbalişti, care să întărească valoarea lotului pentru a ne îndeplini obiectivul pe care ni l-am propus, adică promovarea în Liga I. Sigur, nu este un imperativ acest obiectiv, pentru că totuşi este o competiţie aflată abia la început şi nu ştim cum se va finaliza. Dacă nu s-o putea anul acesta, anul viitor cu siguranţă vom promova, dar eu cred că în proporţie de 90% ne vom atinge obiectivul. Cei doi jucători care au semnat cu noi nu cred că au nevoie de prea mare prezentare. Unul dintre ei e o cunoştinţă mai veche a noastră, Mihăiţă Pleşan. S-a format aici, la Craiova, şi nu numai ca fotbalist, ci şi din punct de vedere profesional, fiind absolvent al Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din Craiova, unde a făcut studii atât de licenţă, cât şi de master. Silviu Izvoranu, de asemenea, este o cunoştinţă veche în fotbal, nu este un debutant sau un jucător necunoscut. Cei care au urmărit activitatea fotbalistică ştiu că este un jucător care are peste 170 de meciuri la Liga I şi a evoluat la mai multe echipe. Vreau să subliniez un lucru: amândoi jucătorii au fost aduşi cu eforturile lui Pavel Badea“, a spus Corneliu Andrei Stroe.
„Suntem bucuroşi că am reuşit să realizăm cele două transferuri şi uşa rămâne deschisă pentru orice jucător de valoare, care îşi doreşte, în primul rând, să ajungă aici să joace şi să facă performanţă. Pe cei doi îi cunoaşteţi, aşa că noi îi aşteptăm cât mai repede pe gazon să ne ajute să ne îndeplinim obiectivul. Sunt puţin în urmă cu pregătirea, dar sperăm ca în cea mai scurtă perioadă să ajungă la parametrii optimi. Jocul de la Severin a trecut, ne gândim la cel care urmează, cu Metalul Reşiţa. Ne-am propus să obţinem toate cele trei puncte, nu avem altă variantă. Ţinând cont de rezultatele celor două jocuri care au trecut, eu zic că ar fi timpul să bifăm prima victorie în campionat. Echipa a avut jocuri destul de grele, cu presiune, dar de sâmbătă va arăta altfel. Suntem la curent cu informaţiile de la Reşiţa, cu demisia antrenorului Pelici, dar pe noi ne interesează mai puţin ce se întâmplă în alte părţi, ci doar echipa noastră“, a punctat Zeno Bundea.

„Am venit să ajut“

Mijlocaşul Mihăiţă Pleşan s-a declarat bucuros de revenirea în Bănie, punctând că a ales CS Universitatea, având o datorie morală faţă de oraşul Craiova. „Am avut mai multe oferte şi nu numai din spaţiul ex-sovietic, ci şi din Liga I, dar am ales cu sufletul şi am venit la Craiova. De aici am plecat, aveam o datorie morală pentru oraş şi m-am întors la CSU, echipa Craiovei. Ei m-au dorit foarte mult, îi cunosc bine pe cei care au început acest proiect şi îmi doresc foarte mult ca de la anul să jucăm în Liga I. Este nevoie de cât mai mulţi jucători de valoare şi sper ca împreună cu cei care vor veni să facem o treabă foarte bună. Foarte multe lucruri despre Liga a II-a nu ştiu, pentru că nu m-a interesat, am fost plecat afară şi am urmărit doar Liga I, dar e o competiţie şi eu sper să o câştig. Nu veneam la Craiova dacă aş fi considerat un pas înapoi să joc în Liga a II-a. Nu a contat foarte mult pentru mine partea financiară. Dacă ar fi contat nu mai eram aici, pentru că era cea mai proastă ofertă primită din acest punct de vedere. Am venit să ajut şi cred că oraşul acesta merită să aibă o echipă pe prima scenă. Dacă eu voi juca bine, nu voi avea nici o problemă cu publicul. Şi noi, ca echipă, dacă vom juca bine, vom avea 10 – 15.000 de oameni la fiecare meci“, a spus Mihăiţă Pleşan, fiind pe aceeaşi lungime de undă cu finul său, Silviu Izvoranu: „Sunt foarte bucuros că am venit la Craiova. Am ales să vin aici pentru publicul craiovean, care merită să aibă o echipă în prima divizie şi sperăm ca la sfârşitul acestui campionat să fim cu toţii bucuroşi. Noi ne dorim foarte mult să jucăm, dar asta depinde de antrenor. El va decide acest lucru. Era o mare plăcere şi ca rival să vin la Craiova să joc, pentru că era un public fierbinte. E o plăcere să joci cu stadionul plin“.
Membrii Comisiei de Disciplină au luat act ieri de contestaţia depusă de FC Universitatea Craiova cu privire la dreptul de joc al fotbaliştilor CS Universitatea Craiova în derbiul de la Severin şi au declinat cazul către Camera Naţională de Soluţionare a Litigiilor (CNSL) din cadrul FRF, for care nu s-a pronunţat încă asupra unei date de „judecată“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS