12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportPandurii încep aventura în Liga Europa

Pandurii încep aventura în Liga Europa

Vicecampioana României, Pandurii Târgu Jiu, debutează astăzi în grupele Ligii Europa, urmând să întâlnească pe „Cluj Arena“, de la ora 20.00 (Digi Sport 1), formaţia ucraineană Dnepr Dnepropetrovsk. Pentru că tot au surprins prin atingerea acestei faze a competiţiei, gorjenii sunt decişi să continue ascensiunea şi să prindă şi primăvara europeană.
„În Europa, vreau calificarea în primăvară, iar în campionat o să ne jucăm şansa până la capăt. Mai e şi returul. Acum cinci ani, când ne băteam pentru supravieţuire, am reuşit un retur fantastic în 12 etape. Aşa că în campionat e timp, poate chiar şi în Europa e ceva mai mult timp. Spargem gheaţa la Cluj, în Europa. Pariez pe Cristi Pustai. El e jucătorul. Primele sunt la puncte, în Europa. În campionat, eu vreau câte puncte ne sunt necesare ca să ne calificăm din nou în cupele europene. Nu am trimis pe nimeni să vadă adversarele din Europa, suntem o echipă mică, ce are trei-patru oameni. Sper pe viitor să facem un departament special“, a declarat preşedintele CA al clubului Pandurii, Marin Condescu, pentru Gorj Domino.
„Aş vrea să fie bal la sfârşit, dacă tot îl deschidem. Am zis demult că ne-am depăşit condiţia, e ceva fantastic, le-am zis şi jucătorilor că e momentul nostru de ceva vreme, aşa că încercăm să facem tot posibilul, pentru cât mai multe puncte. Dar întâlnim adversari din ţări cu fotbal mult mai dezvoltat ca noi. Însă noi plecăm mereu cu şansa a doua şi ne descurcăm. Avem un program foarte încărcat, nu am apucat să sărbătorim nici calificarea în grupe. Promisesem că mergem toţi undeva şi n-am reuşit. Dacă tot am amânat asta, poate vom sărbători altceva“, a spus antrenorul Cristi Pustai.
Partida Pandurii – Dnepr va fi arbitrată de o brigadă suedeză, compusă din Sascha Kever (central), Raffael Zeder, Devis Dettamanti (asistenţi), Sascha Amhof, Pascal Erlachner (asistenţi adiţionali) şi Charles Helbling (rezervă). Observatori au fost desemnaţi Velid Imamović (Muntenegru) şi Matteo Trefoloni (Italia).
În cealaltă partidă din grupa E, Fiorentina va întâlni pe teren propriu, tot de la ora 20.00 (Digi Sport 2), pe Paços de Ferreira.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS