16.4 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportCSU vrea să câştige la Severin

CSU vrea să câştige la Severin

Oficialii formaţiei CS Universitatea Craiova au susţinut, ieri, o conferinţă de presă, la Sala Polivalentă, în care au prefaţat disputa de mâine, de la ora 20.00, de la Severin, cu FC Universitatea Craiova. La întâlnirea cu reprezentanţii mass-media au fost prezenţi team-managerul Silvian Cristescu, directorul sportiv Zeno Bundea, mijlocaşul Gabriel Velcovici şi Nicolae Ungureanu, invitatul special la eveniment, reprezentant al Craiovei Maxima.
Primul care a luat cuvântul a fost Nicolae Ungureanu, care a admis că în această întâlnire va susţine CSU şi le-a cerut suporterilor să aibă răbdare cu noua echipă a Craiovei: „Vă mulţumesc pentru invitaţie, pentru că am înţeles că înaintea fiecărui meci invitaţi pe cineva din Craiova Maxima, şi este bine şi pentru noi, şi pentru jucătorii mai tineri care sunt acum la Universitatea Craiova. Trebuie să comunicăm în permanenţă cu suporterii şi astfel să facem o propagandă bună fotbalului oltean, cu menţiunea că acum o facem mai mult de pe scaun, iar înainte din teren, prin jocurile pe care le aveam. Meciul cu FC Universitatea va fi destul de dificil, pentru că aşa a fost la noi între olteni, între craioveni. CSU este o echipă nou-formată, după lungi frământări. Trebuie să avem şi puţină răbdare, pentru că tinereţea, cum s-a văzut şi la primul meci, îşi spune cuvântul. Au şansa şi posibilitatea ca în jocul de la Severin să arate că sunt o echipă care se va bate pentru locurile promovabile şi să ne felicităm după joc pentru prima victorie a acestei echipe nou-înfiinţate. Se vorbeşte prea mult pe subiectul ăsta, cu CS şi FC. Clubul ăsta, CS, este foarte vechi în Craiova. Acum, cum naiba de s-au făcut două echipe nu ştiu, nici de mine şi nici de altcineva nu ţine acest lucru. Dar poate fi considerat un derbi. Va fi un joc la care vor ieşi scântei mari de tot pe teren şi poate şi în afara terenului, între suporteri, dar să aşteptăm rezultatul şi după aceea să vorbim“.

Cristescu a trimis „săgeţi“ către Marcel Iancu

Team-managerul CSU, Silvian Cristescu, a vorbit şi despre eliminarea din Cupa României, punctând că nu se pune problema demiterii lui Erik Lincar. Nu au lipsit nici atacurile la adresa rivalilor, Cristescu insinuând că preşedintele celor de la FCU, Marcel Iancu, ar avea un amestec în privinţa eliminărilor lui Adrian Ionescu şi Daniel Opriţa în jocul de cupă de la Târgovişte. „Eu aş vrea să fac referire la meciul de Cupă, pe care, din păcate, l-am pierdut în prelungiri, din cauze obiective aş spune, pentru că am terminat cele 90 de minute cu opt jucători de câmp. În plus, s-a mai accidentat şi Albert Voinea şi am jucat, de fapt, în şapte oameni în reprizele de prelungire. Nu este o scuză, dar mă gândesc că nu este o întâmplare că cei mai experimentaţi jucători ai noştri au luat cartonaşe roşii, care au venit în urma a două galbene, acordate foarte uşor. Mă gândesc că există o persoană în partea cealaltă (de la FCU – n.r.) care a cochetat mult timp cu Dinamo Bucureşti şi sperăm să fie o simplă coincidenţă ce s-a întâmplat la Târgovişte. Plecăm de la premisa de nevinovăţie, dar această persoană s-a ocupat cu astfel de lucruri la Dinamo. Ferească Dumnezeu să fie adevărat aşa ceva! Aici nu se întâmplă ca în partea cealaltă, nu se schimbă antrenorul ca batista“, a spus team managerul CSU. „Pentru meciul următor, sperăm să aducem prima victorie, cu toate că cealaltă echipă are jucători foarte buni, pe care eu îi cunosc, pe care personal şi împreună cu Bădiţă voiam să-i aducem la noi, dar, din păcate, ne-am mişcat puţin cam lent. Aceşti cinci-şase jucători sunt în vizorul nostru în continuare şi cred că mai devreme sau mai târziu vor ajunge la noi. Din iarnă îi aşteptăm să vină… Ne vor contesta oamenii lui Mititelu? Nu sunt primii, lista e mare, coada cu contestaţia a ajuns prin Bulgaria, pe la Varna. Anormal era dacă nu ne contestau. Nu vreau să intru în polemici cu ei, dar i-a păcălit pe copiii ăia (jucătorii – n.r.) că le dă bani, când putem să-i aducem aici, să facem o echipă bună. I-a agăţat cu un contract şi or să se uite la nişte hârtii. Cum să fim clonă când rezultatele din trecut le-a făcut acest club?“, a completat Silvian Cristescu.

Bundea şi Velcovici, optimişti

Mult mai tăcuţi decât Nae Ungureanu şi Silvian Cristescu, directorul sportiv Zeno Bundea şi mijlocaşul Gabriel Velcovici au afirmat că echipa nu este în impas şi că la Severin va avea loc revirimentul. „Jucătorii conştientizează importanţa acestui joc. Am discutat cu unii dintre ei şi le-am explicat că aceste meciuri vor scoate în evidenţă caracterul şi valoarea jucătorului şi numai aşa apar viitoare vedete ale acestei echipe. Aşteaptă cu nerăbdare acest joc, îl consideră unul mai special şi aşteptăm din partea lor dăruire totală şi să contabilizăm cele trei puncte. Noi nu voiam să sacrificăm Cupa, pentru că sunt jucători în lot care îşi doresc să fie titulari şi au avut o şansă. Ne-am dorit să mergem mai departe şi nu suntem singura echipă cu pretenţii care a ieşit din Cupă. Nu se poate spune că este un start ratat. S-au adus jucători într-o perioadă destul de scurtă, într-o lună jumate a trebuit să construim de la zero. Banii nu fac totul şi nu poţi să ai rezultate dintr-o dată. Cine a venit aici trebuie să demonstreze că vrea să rămână şi că vrea performanţă“, a spus Zeno Bundea.
„Este un meci greu, dar nu pe atât cât se vorbeşte. Este o anumită presiune, dar nu trebuie să ne apese foarte mult. Echipa adversă are în componenţă jucători buni, dar la fel de bine ştim că avem şi noi şi cred că meciul de sâmbătă o să-l câştigăm mai mult cu sufletul şi prin ambiţie“, a punctat Gabriel Velcovici.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS