CS Universitatea, pregătită pentru Bistriţa şi Chindia



A mai rămas o zi până la prima confruntare din campionat, iar jucătorii de la CS Universitatea Craiova sunt nerăbdători să intre în teren şi să demonstreze că merită să fie creditaţi de întreaga suflare alb-albastră. Pentru trupa lui Erik Lincar urmează două jocuri extrem de dificile, sâmbătă, de la ora 20.45, pe stadionul „Ion Oblemenco“, urmând să întâlnească pe Gloria Bistriţa, în prima etapă a Ligii a II-a, apoi pe Chindia, la Târgovişte, jocul fiind programat marţi, de la ora 16.30, în faza a cincea a Cupei României, dar oficialii preconizează rezultate satisfăcătoare.

„Vrem să câștigăm meciul de campionat cu Gloria Bistrița. În proporție de 70% au cam același lot ca în divizia A. Îi cunosc, chiar am jucat cu anumiți jucători de acolo, sunt un grup destul de unit, dar pe noi ne interesează mai mult ce se întâmplă în grupul nostru. Dacă ne luăm după rezonanța numelor echipelor care vor fi în acest sezon în Liga a II-a, pare o serie mai puternică. Vom vedea însă dacă și calitatea jocurilor se va ridica la nivelul anilor trecuți. Toată lumea știe situația financiară a cluburilor din România, eu nu mi-aș dori să se retragă nici o echipă, competiția să se joace pe teren și să nu dispară vreo echipă“, a declarat, pentru csuc.ro, directorul sportiv al Universității Craiova, Zeno Bundea. „Va fi un meci greu cu Chindia. Jocurile de Cupă sunt jocuri mai deosebite decât cele din campionat. Noi sperăm să ne îndeplinim obiectivul, pentru că ne-am propus să ajungem cât mai sus. Să aducem pe «Oblemenco» o echipă puternică de divizia A“, a completat Zeno Bundea, făcând apel şi la publicul craiovean: „Eu sper ca suporterii să vină în număr cât mai mare alături de noi. Ei și-au dat seama că este un proiect serios și că se dorește performanță la acest club. Spiritul Craiovei se regăsește aici, avem jucători și din Craiova și din apropiere. Sunt conștienți la ce club au ajuns și în perioada de pregătire și-au dat silința să ofere tot ce au mai bun“.

La fel de optimist s-a arătat şi team-managerul Silvian Cristescu: „Orice adversar este greu, mai ales în Cupă. Chindia are și foarte mulți jucători din zona noastră, nu știu dacă Gică Popescu mai este acționar acolo, în orice caz va fi un meci foarte greu. Pentru noi a fost o zi de excepție la Târgu Jiu, sperăm și cu Chindia să mergem mai departe și după aceea să aducem la Craiova o echipă de divizia A, să începem să eliminăm și de acolo“.


Oprița: Vrem să mergem mai departe în Cupă

Unul dintre cei mai experimentaţi jucători din lotul CS Universitatea Craiova, Daniel Oprița, a afirmat că obiectivul alb-albaştrilor este să atingă o fază cât mai înaltă în Cupa României, punctând că echipa sa este obligată să debuteze cu o victorie în noul sezon competiţional. „Chindia este un adversar pe care trebuie să-l tratăm serios. Dăm importanță și Cupei, vrem să mergem mai departe. Meciurile de campionat sunt însă pentru noi prioritare, așa că gândul ne este în primul rând la meciul cu Bistrița. Mai ales că e și primul meci. Suporterii au venit la stadion, au fost alături de noi și asta ne dă curaj. Odată cu trecerea timpului, o să vină rezultatele și se va face o echipă adevărată, așa cum se dorește la Craiova“.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de joi, 5 septembrie 2013

Actualitate

» Adolescenta cu malnutriţie severă a fost internată la un centru de recuperare din Bucureşti
» Grupul primarilor plictisiţi îi salută pe „drăguţii“ de la CEZ
» Aproape 2.000 de absolvenţi au devenit şomeri
» Protest la Minprest
» Se repartizează locuinţele ANL
» Jandarmii din Gorj, 40 de ani de activitate
» Examen de admitere la Teologie pentru absolvenţi
» Reabilitarea DJ 675 C bate pasul pe loc
» Procurorii îi vor după gratii pe foştii şefi ai UM Sadu
» Reabilitare prelungită
» Ajutor financiar pentru cei care se încălzesc cu radiatorul
» România, condamnată de CEDO din cauza câinilor fără stăpân
» Cel mai mare tezaur monetar din argint, recuperat de pe teritoriul României
» Dialogul surzilor
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Bancul zilei
» Primarul Capitalei propune data de 6 octombrie pentru referendumul privind eutanasierea câinilor fără stăpân
» Accident pe şoseaua de centură a Bucureştiului, soldat cu moartea a trei persoane

Local

» Dosar penal în cazul copilului mușcat mortal
» Câinii, stăpâni pe soarta oamenilor
» Olt: Grădiniţe în clădirile fostei unităţi militare din Slatina
» Cum primim locuinţă ieftină de la Primăria Craiova
» Mai puţine locuri de cazare pentru studenţi
» Dragnea: Salariile primarilor vor fi majorate de la 1 ianuarie 2014
» De 18 ani, inima Radio Horion bate alături de tine pe unde (103,6 FM) şi pe oriunde!
» A lovit un biciclist şi a fugit
» Octogenar din Craiova, mort în parcarea unui supermarket
» Judecat pentru fraudarea bugetului UE
» Fanfara Ciocârlia concertează în octombrie la Râmnicu Vâlcea
» Gabriel are nevoie de sprijinul nostru
» Mehedinţi: Accident în apropiere de tunelul Bahna

Dolj

» Dolj: Locuitorii din Işalniţa, invitaţi la Ziua comunei
» Dolj: Minoră dispărută de mai mult de o lună, căutată de poliţişti

Gorj

» Fetiţă de şapte ani, muşcată de câinele din curte

Sport

» Dynamik Craiova a defilat la Cupa Sport Team – ediţia a 2-a
» CS Universitatea, pregătită pentru Bistriţa şi Chindia
» Fetele de la SCM nu se tem de echipa lui Tadici
» Handbal (f) – SCM Craiova – HC Zalău, scor 23-23, în Liga Naţională
» Adelina Ştefan, la Jocurile Francofoniei
» Drăguşin şi Kovac, operaţi
» Fotbal – Ştefan Radu va fi indisponibil aproximativ opt săptămâni, din cauza unei accidentări
» Ora de sport

Bani & Afaceri

» 40 de poştaşi gorjeni vor fi concediați
» Statul îi jupoaie pe arendatori la impozit
» Ford dublează producţia de motoare EcoBoost în Germania

Educatie

» MEN: Promovabilitate de 21,32% la sesiunea a doua a bacalaureatului – centralizare parţială

Magazin

» Gustări care vă restartează creierul
» Horoscop
» Plante pentru sănătate

Opinii

» Războiul speciilor

Top