12 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportEmoţii pentru Ionuţ Drăguşin

Emoţii pentru Ionuţ Drăguşin

Pivotul echipei SCM-U Craiova, accidentat la turneul de la Târgu Jiu, face astăzi un RMN pentru a vedea dacă trebuie să se opereze la genunchi. Alţi trei elevi ai lui Andelko Mandic, Kovac, Mocanu şi Bureau, au suferit accidentări la meciurile din cadrul Cupei Energia.

Primul turneu amical la care a participat echipa masculină de baschet SCM-U Craiova, Cupa Energia, desfăşurată zilele trecute la Târgu Jiu, a fost unul cu ghinion pentru formaţia antrenată de Andelko Mandic. În cele două meciuri disputate, patru dintre jucătorii craioveni au suferit accidentări mai mult sau mai puţin grave. Staff-ul din Bănie are cele mai mari emoţii pentru Ionuţ Drăguşin şi pentru sârbul Mirko Kovac.
Drăguşin a suferit accidentarea marţi, în meciul cu Timba Timişoara. „Un tânăr de la Timba Timişoara care a vrut să-şi arate îndemânarea l-a lovit pe Drăguşin deasupra genunchiului, Ionuţ schimbându-şi traiectoria din cădere şi astfel s-a accidentat. Mâine (astăzi – n.r.), la ora 18.00, va efectua un RMN şi vom vedea care este situaţia. Dacă se pune problema unei operaţii de menisc, va avea trei-patru săptămâni repaus“, a spus ieri Marius Toma, managerul secţiei de baschet de la SCM-U Craiova, în cadrul unei conferinţe de presă. Şi nou-venitul Kovac a suferit o accidentare serioasă la deget şi ar putea avea nevoie de operaţie. „Mirko este suspect de dezlipire de ligament la degetul inelar de la mână, ceea ce înseamnă trei săptămâni sau minimum o operaţie. Vom lua o decizie dacă va fi operat sau nu. Riscă să piardă meciul din primul tur al Cupei României“, a completat Toma.

Hallik şi Sokk merg
în Serbia

Alţi doi jucători, Viorel Mocanu şi Travis Bureau, au şanse mari să fie recuperaţi până la plecarea în turneul din Serbia, care va debuta pe 4 septembrie. Lui Mocanu i-a recidivat o accidentare mai veche, iar Bureau a suferit o entorsă. Toate aceste probleme medicale îi dau de cap managerului Marius Toma, care se gândeşte că Dzambic şi Bureau sunt suspendaţi pentru primele meciuri oficiale, trei etape, respectiv una, după incidentele de la meciul cu Mediaş din sezonul trecut.
„Sunt aproape disperat! Este un moment delicat. Am luat în calcul, în cel mai rău caz, posibilitatea de a aduce câţi jucători este nevoie dacă Drăguşin şi Kovac se vor opera. Dar cine vine doar pentru câteva etape, mai ales că după aceea nu mai are unde merge, deoarece se încheie perioada de transferuri? La Târgu Jiu, ajunsese Maric să evolueze pe poziţia cinci, deşi el este un jucător de poziţia 1. Pe 3 septembrie, îi aşteptăm la echipă pe cei doi estonieni, Hallik şi Sokk. Sper că nu suntem aşa de ghinionişti ca vreunul dintre ei să se accidenteze în partida cu Bulgaria pe care o susţine naţionala Estoniei“, a spus oficialul oltean.
Revenind la turneul de la Târgu Jiu, trebuie menţionat că SCM-U Craiova a înregistrat marţi o victorie cu Timba Timişoara, scor 84-77, iar miercuri elevii lui Mandic au fost învinşi de Energia Rovinari (scor 92-89), echipa gorjeană adjudecându-şi trofeul pus în joc.

Dzambic şi Popescu
au invitat craiovenii
la prezentarea lotului

Echipa craioveană, care în toamnă va evolua în premieră într-o cupă europeană, Liga Balcanică, va avea parte de o prezentare oficială, care va fi duminică, în Piaţa „Mihai Viteazul“, de la ora 20.00. Acţiunea este cuprinsă într-un eveniment organizat de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Dolj, denumit „Basketball Day“ (Ziua Baschetului). „Vor fi două terenuri oficiale de streetball, dar şi panouri reglabile pentru copii şi adulţi. Între orele 16.00 şi 18.00, vor fi concursuri şi chiar invit craiovenii să îşi facă echipă şi să vină duminică să se înscrie pentru că avem premii oferite de sponsori. Pe parcursul zilei vor mai fi momente artistice, beatbox, animaţie, cu cei de la Terre des Hommes, street-dance, zumba, kangoo, iar seara vor fi prezentaţi jucătorii“, a explicat Alina Ionescu, director DJST Dolj.
Prezenţi la conferinţa de presă pentru evenimentul „Basketball Day“, jucătorii Rade Dzambic şi Bogdan Popescu au invitat craiovenii să vină duminică în centru. Le-au promis că vor interacţiona cu ei şi vor sta cât este nevoie să acorde autografe şi să facă poze cu fanii.
Marius Toma a anunţat ieri că s-a lansat un site pentru echipele de baschet masculin şi feminin de la SCM-U, adresa fiind www.baschetcraiova.ro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS