6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportBaschetbalistele din Bănie se antrenează la Jiu

Baschetbalistele din Bănie se antrenează la Jiu

Echipa feminină de baschet SCM-CSS Craiova se antrenează de aproximativ două săptămâni pentru sezonul care va debuta luna viitoare.
Este vorba despre un proiect „sută la sută“ local, aşa cum l-au descris oficialii clubului, în care noul antrenor, Daniel Vasile, va trebui să crească şi să promoveze sportivele din Bănie. Obiectivul principal este evitarea retrogradării. Sosit la SCM cu nucleul de jucătoare pe care le antrena la CSS şi care în vară au devenit vicecampioane naţionale la junioare U16, Daniel Vasile va încerca să creeze o echipă care să nu se facă de râs în campionatul Ligii Naţionale. Media de vârstă este foarte scăzută, cele mai mici jucătoare sunt născute în 1997, singurele senioare fiind Janina Ninu, Irina Moţăţăianu (fostă Borş) şi Andreea Gligă, jucătoare experimentate, cu multe meciuri la activ pe prima ligă.
Baschetbalistele s-au pregătit în Bănie, în sală, în parc, la stadion şi la Jiu, pe nisip. A existat şi varianta unui stagiu de pregătire la munte, dar s-a renunţat la această idee, motivul principal fiind acela că majoritatea componentelor echipei vor debuta la jumătatea lunii viitoare în Campionatul Naţional al Junioarelor 1. „În cele din urmă am decis să facem pregătirea doar pe plan local, la sală, stadion, parc şi la Jiu“, a explicat Daniel Vasile.
Acesta este conştient că junioarelor sale nu le va fi aşa uşor în prima ligă, unde vor întâlni jucătoare străine valoroase, dar crede că faptul că s-a mers pe un proiect cu sportive din oraş reprezintă un atu: „Nu îmi fac griji că la meciurile care se vor desfăşura în Sala Sporturilor «Ion Constantinescu» nu vor veni spectatori. Vor veni rudele, prietenii, colegii de club şi cunoştinţele fetelor să le vadă la lucru. Pentru ele este un lucru foarte bun că au fost cooptate în această echipă de Liga Naţională“, a completat antrenorul de la SCM-CSS, care se va ocupa în continuare şi de echipa de junioare de la CSS.

Sâmbătă joacă
la Alexandria

Echipa feminină de baschet, care are cel mai mic buget din cele cinci prim divizionare de la SCM Craiova, va susţine sâmbătă primul amical al verii. Craiovencele vor întâlni în deplasare o viitoare adversară din campionat, Alexandria, urmând ca săptămâna viitoare formaţia teleormăneană să întoarcă vizita. Primul meci oficial pentru echipa de senioare va fi în Cupa României, pe 24 septembrie, când SCM-CSS va întâlni, pe teren propriu, echipa din Sfântu Gheorghe. Returul se va juca pe 28 septembrie.
Campionatul Ligii Naţionale va debuta pe 6 octombrie. Oltencele vor disputa primul meci în deplasare, la ACS Sepsi SIC Sfântul Gheorghe. Primul meci acasă va fi în sala „Ion Constantinescu“, pe 12 octombrie, adversarele oltencelor urmând să fie fetele de la ACS Nova Vita Târgu Mureş. Lotul echipei craiovene este alcătuit din jucătoarele: Irina Jugănaru, Izabela Tincă, Irina Moţăţăianu, Janina Ninu, Andreea Olteanu, Luiza Pirnea, Daria Niţă, Raluca Matei, Maria Bogea, Miruna Minculeasa, Maria Magla, Andreea Gliga şi Clara Smarandache.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS