29.6 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFraţii Sbîrcea reprezintă Craiova la Mondialele de scrimă

Fraţii Sbîrcea reprezintă Craiova la Mondialele de scrimă

Cei doi spadasini de la CS Universitatea Craiova au fost incluşi în lotul României, care are ca obiectiv cucerirea unei medalii la Budapesta.

În urmă cu câţiva ani, naţionala feminină de spadă a României era în proporţie de 90 la sută legată de Craiova, oraş unde există şi un centru olimpic. Loredana Iordăchioiu, devenită Dinu, Anca Băcioiu-Măroiu şi Iuliana Măceşanu, alături de selecţionerul Dan Podeanu, au reprezentat cu cinste Bănia. Şi dacă mai punem la socoteală şi faptul că Ana Maria Brânză, lidera echipei, a făcut Liceul cu Program Sportiv „Petrache Trişcu“, putem spune că medaliile cucerite la competiţiile de anvergură aveau sută la sută amprenta oraşului Craiova.
Ulterior, lucrurile s-au schimbat. Iuliana Măceşanu a plecat în străinătate, antrenorul Dan Podeanu şi-a încheiat activitatea de la lot după Jocurile Olimpice de la Londra din 2012, iar la începutul acestui an Loredana Dinu şi Anca Măroiu au decis să ia o pauză competiţională pentru a se dedica vieţii de familie. În aceste condiţii, naţionala României, alcătuită preponderent din fete de la Steaua Bucureşti, se antrena în Capitală, sub îndrumarea antrenorului Octavian Zidaru.
Zilele trecute, Federaţia Română de Scrimă a anunţat lotul care va merge la Campionatul Mondial de la Budapesta (Ungaria), din perioada 5-12 august, iar printre cei 14 sportivi se află şi doi craioveni. Este vorba despre fraţii Raluca şi Alin Sbîrcea, ambii legitimaţi la CS Universitatea Craiova. Vestea i-a bucurat pe antrenorii Dumitru Popescu şi Mircea Alecu, dar şi pe directorul clubului, Pavel Badea, care consideră că selecţia fraţilor Sbîrcea era firească, după parcursul bun înregistrat de aceştia în ultima vreme. „Cei de la Federaţie şi-au dat seama că au un centru de excelenţă la Craiova. Alin şi colegii din echipa CS Universitatea Craiova sunt campioni naţionali anul acesta, iar la fete Craiova este de mulţi ani în prim-planul spadei româneşti. Am alocat un buget consistent acestei secţii, alcătuită sută la sută din Craiova, şi au participat la toate competiţiile internaţionale la care au dorit. Acest lucru a adus şi progresul. Secţia de scrimă de la CS Universitatea a înregistrat cel mai mare progres pentru clubul nostru în ultimii ani şi îmi este apropiată de suflet“, a spus Badea.
Raluca Sbîrcea a mai participat cu echipa României la Europenele de anul acesta, obţinând medalia de argint, alături de Ana Maria Brânză, Maria Udrea şi Simona Pop.

Covaliu: Orice medalie e bună, e schimb de generaţii

Cei 14 sportivi din lotul României vor concura la şapte probe: spadă feminin individual și pe echipe, spadă masculin individual, sabie feminin individual și sabie masculin individual și pe echipe.
Favoriţi la obținerea unei medalii sunt sportivii Ana-Maria Brânză (spadă) și Tiberiu Dolniceanu (sabie), ambii medaliați cu aur la Campionatele Europene din acest an, o performanţă bună fiind aşteptată şi în competiţia pe echipe, unde lotul feminin a obţinut argintul la europene.
Președintele Federației Române de Scrimă, Mihai Covaliu, care ocupă și funcția de antrenor al loturilor de sabie, este încrezător în șansa sportivilor la un rezultat bun în Ungaria, chiar dacă la nivelul loturilor naționale există un schimb de generații.
Acesta a spus că obiectivul delegației este o medalie la acest turneu, important fiind în principal ca noii scrimeri să progreseze cât mai mult și să acumuleze o experiență vastă. „Trei dintre cei patru componenţi, atât la sabie masculin, cât şi la spadă feminin, sunt la prima lor competiţie majoră de acest gen. Sunt sportivi care au nevoie să acumuleze experienţă, care pot creşte foarte mult din punct de vedere tehnico-tactic şi fizic. Sperăm şi ne dorim foarte mult să revenim şi de la această competiţie importantă cu o medalie. Nu contează culoarea, e un Campionat Mondial, suntem într-un schimb de generaţie, ne dorim foarte mult să câştigăm o medalie“, a spus președintele FR Scrimă.

Delegaţia României

Spadă fete: Ana Maria Brânză, Maria Udrea, Simona Pop, Raluca Sbîrcea.
Sabie băieţi: Tiberiu Dolniceanu, Alin Badea, Ciprian Gălăţanu, Iulian Teodosiu.
Spadă băieţi: Adrian Pop, Bertalan Arkosi, Alexandru Nistor, Alin Sbîrcea.
Sabie fete: Bianca Pascu, Mihaela Bulică.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS