14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportPandurii, pregătiţi de derbiul cu Petrolul

Pandurii, pregătiţi de derbiul cu Petrolul

Vicecampioana României, Pandurii Târgu Jiu, joacă astăzi, de la ora 20.45 (Antena 1/ Dolce Sport), pe stadionul „Ilie Oană“, în compania formaţiei Petrolul Ploieşti, acesta fiind derbiul etapei a doua din Liga I. După startul perfect din acest sezon competiţional, gorjenii se simt capabili să bifeze alte rezultate pozitive, atât pe plan intern, cum ar fi jocul de astăzi cu „lupii galbeni“, cât şi în Liga Europa, joi, la Cluj, urmând să întâlnească, de la ora 20.00, pe Hapoel Tel-Aviv.
„Înainte de Hapoel avem un meci cu Petrolul, sper să fie un meci spectaculos. Trebuie să luăm fiecare partidă în parte, să o tratăm cu seriozitate şi să încercăm să obţinem maximum“, a spus preşedintele CA al pandurilor, Marin Condescu.
„Urmează meciul cu Petrolul, abia apoi discutăm de plecarea la Tel Aviv şi de program. Vreau să fim atenţi, pentru că Petrolul nu e nici FC Braşov şi nici Levadia. Are jucători foarte buni şi să nu uităm că evoluează, ca şi noi, în Liga Europa. Pandurii se luptă de la egal la egal cu orice echipă. Arătăm bine, dar mai trebuie să ne punem la punct, pentru că e un sistem nou“, a spus antrenorul Cristi Pustai, într-o conferinţă de presă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS