Fotbal – Europa League: Petrolul Ploieşti – Vikingur 3-0, în turul II preliminar



Petrolul Ploieşti a învins formaţia Vikingur Gota, din Insulele Feroe, cu scorul de 3-0 (1-0), joi seara, pe stadionul ”Ilie Oană”, în prima manşă a turului II preliminar al competiţiei de fotbal Europa League, informează Agerpres. 

Petrolul a făcut un pas important spre faza următoare a competiţiei în urma acestei victorii, obţinute graţie golurilor marcate de Pablo De Lucas (26) şi Gicu Grozav (49, 68). ”Lupii galbeni”, la primul meci în cupele europene după 18 ani (1995 în Cupa Cupelor), puteau câştiga şi mai clar, dar au ratat mult, chiar şi un penalty (Younes, 52). 

Petrolul a dominat categoric jocul, însă a făcut-o steril, cu puţine ocazii clare de gol. Prima şansă notabilă a fost în min. 13, când fundaşul stânga Guilherme a tras din unghi, iar portarul maghiar Turi a respins. În min. 21, Hoban a tras violent de la circa 28 de metri, după o lovitură liberă, dar Turi a respins din nou. Turi nuPa mai putut interveni în min. 26, fiind mascat, la şutul de la circa 15 metri expediat de mijlocaşul spaniol Pablo De Lucas, care a deschis scorul: 1-0. Pentru iberic a fost prima reuşit în tricoul Petrolului, echipă la care a venit în această vară. 

”Găzarii” au mai avut o ocazie de gol până la pauză, dar Turi a intervenit excelent la lovitura de cap a lui Younes (40). 

În debutul părţii secunde, câştigătoarea Cupei României s-a desprins, după ce Gicu Grozav a marcat la capătul unei acţiuni personale, dar şi cu concursul portarului Turi: 2-0 (49). 


Tunisianul Younes a ratat un penalty în min. 52 (bară), după un henţ în careu comis de Justinussen. Boudjemaa (56) a avut şi el o situaţie foarte bună, dar şutul său s-a dus puţin alături de poartă. Apoi, Turi a respins de sub bară mingea expediată cu capul de Hoban, în urma unui corner (65). Younes nu a reuşit să-l învingă pe Turi nici în min. 67, din situaţie de unu la unu. Un minut mai târziu, Gicu Grozav a marcat din nou, reuşind ”dubla”, cu o lovitură de cap lobată peste portarul Turi: 3-0. 

Romario, la doar un minut după ce a intrat pe gazon, a tras razant cu transversala (72). Younes a arătat că nu este ziua lui, ratând practic şi cu poarta goală (76). Boudjemaa a mai ratat o situaţie bună de gol în min. 79. Younes şi-a completat recitalul în min. 85, când Turi a respins. 

Manşa secundă va avea loc pe 25 iulie, la Toftir.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de joi, 18 iulie 2013

Actualitate

» Neînceperea urmăririi penale în cazul plagiatului lui Victor Ponta, contestată
» Încă un val de sute de şomeri
» Vicepremierul Dragnea îl vede pe Călinoiu şef al viitoarei regiuni Oltenia
» Certificatul energetic arată ce cumperi
» Jean Negulescu, celebru la Hollywood, uitat acasă, la Craiova
» Vacanţe pe placul tuturor
» Franţa: O organizaţie a romilor a depus plângere împotriva primarului Nisei şi a lui Jean-Marie Le Pen
» Fostele case de protocol din Craiova
» Librăriile, un capitol lipsă din capitala culturală Craiova
» Ziua Aviaţiei, sărbătorită sâmbătă la Craiova
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Bancul zilei
» Profesorii trec prin emoţiile examenului de definitivat
» Italia: Un român în scaun cu rotile a agresat un bărbat într-un autobuz
» Universitatea „Mihai Viteazul“ din Craiova nu mai poate organiza admitere
» Hunedoara: Minerii blocaţi în subteran cer ca Ponta şi Vosganian să meargă în Valea Jiului
» PP-DD Mehedinţi are conducere nouă
» Ungaria: 10.000 de persoane evacuate după descoperirea unei bombe din cel de-al Doilea Război Mondial
» Aproape 3.700 de angajaţi ai Poştei Române vor fi disponibilizaţi
» Bulgaria: Prima bibliotecă pe plajă din Uniunea Europeană, inaugurată la Albena
» Ungaria: Incendiu puternic într-o pădure de pini şi ienuperi

Local

» La Robăneşti se construiesc trei parcuri fotovoltaice
» Teslui, comuna cu trei obiective: apă, canalizare şi asfaltare
» Cine câştigă megalicitaţia primăriei de 17 milioane de euro?
» Elevii de zece nu părăsesc ţara din lipsa banilor
» Mihai Popa: „Este un rezultat care îmi confirmă munca“
» Siclitaru – patru ani de puşcărie pentru două vieţi
» Vâlcea, printre judeţele care şi-au avizat funcţionarii publici
» Tânără agresată de fostul iubit
» Craiova: Expoziţie inedită de fotografie în Piaţa “Mihai Viteazul”
» Mehedinţi: Hoţi de transformatoare electrice, prinşi de poliţişti

Dolj

» Dolj: Copiii din Breasta şi Beloţ, învăţaţi să aibă “Vacanţă în siguranţă”

Gorj

» Gorj: Liderul de sindicat şi inginerii reţinuţi aseară au fost arestaţi preventiv
» Trimis în judecată pentru violarea unei fetiţe de şapte ani
» Răpitorul minorei din Bâlteni, reţinut de poliţie
» Gorjeancă prinsă în Italia după şapte ani de căutări
» Gorj: Bărbat găsit căzut pe stradă, salvat de poliţiştii locali

Sport

» Fotbal – Europa League: Petrolul Ploieşti – Vikingur 3-0, în turul II preliminar
» CS Universitatea, învingătoare în faţa Fortunei
» Pandurii, datori cu victorie
» Steaua s-a distrat cu Vardar Skopje
» Distracţie pe nisip lângă stadionul „Oblemenco“
» Ene şi Achim au obiective îndrăzneţe la Europene
» Fotbal – Viorel Nicoară a semnat un contract pe trei sezoane cu Pandurii Târgu Jiu
» Handbal – Amelia Busuioceanu şi Janina Luca la HC Oltenia
» Fotbal – FC Universitatea ar putea fi din nou dezafiliată

Bani & Afaceri

» Directorul FMI prevede un “viitor strălucit” pentru Zona euro
» BEI va acorda credite de şase miliarde de euro pentru IMM-urile care angajează tineri

Sanatate

» Proiect de e-sănătate, prezentat la Spitalul “Filantropia” Craiova

Magazin

» Horoscop

Top