12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportSurorile Ninulescu, performere într-un sport costisitor

Surorile Ninulescu, performere într-un sport costisitor

În urmă cu câteva zile, în apropiere de Recaş, s-a desfăşurat ediţia a doua a Cupei Hernacova la echitaţie (etapă a campionatului naţional) – sărituri peste obstacole. La acest eveniment s-a înregistrat o premieră – participarea a două surori. Este vorba despre craiovencele Andreea şi Ioana Ninulescu, de la clubul Equitim, care au reuşit să încheie concursul pe prima poziţie la categoria lor de vârstă.
Andreea, de 16 ani, este obişnuită cu concursurile de echitaţie. Tânăra a concurat împreună cu iapa Accorini şi s-a clasat pe primul loc la categoria C seniori U20, fără greşeală. Andreea a „recidivat“, după ce anul trecut, la ediţia inaugurală a aceleiaşi competiţii, cucerise marele premiu.
Sora sa mai mică, Ioana, care este debutantă, a obţinut locul 1 la baraj, la juniori debutanţi. Sportiva, în vârstă de 11 ani, a făcut echipă cu Pepita, iapă pe care sora sa mai mare o avusese în urmă cu câţiva ani.
Rezultatul celor două surori îi bucură pe părinţii lor, dar şi pe antrenorul Ovidiu Podaru, cel care le pregăteşte pe fete la baza hipică de la Robăneşti. „Ioana a mers foarte bine. Este la debut, dar în scurt timp îi va călca pe urme surorii sale mai mari, care este vicecampioană naţională la categoria 16 ani. Referitor la Andreea, aceasta a concurat fără greşeală la Hernacova. Are 16 ani, dar concurează şi la categoria 18 ani“, a spus Ovidiu Podaru, care mai bine de 30 de ani a fost antrenor la secţia de hipism de la CSM Craiova.

Nu e uşor să obţii rezultate bune

Toată lumea ştie că hipismul este un sport de înaltă clasă, dar costisitor. Un cal de rasă pentru competiţie costă între câteva mii de euro şi câteva zeci de mii. Pe deasupra, sunt taxele de înscriere la concursuri, deplasările, cazarea calului şi a călăreţului. Andreea şi Ioana se bucură de sprijinul financiar al tatălui lor, care deţine şi clubul, şi, cu toate acestea, sunt foarte conştiincioase. „Ele sunt eleve la Colegiul Naţional «Carol I» din Craiova, sunt preocupate de carte, dar nici antrenamentele nu le abandonează. Au fost zile când erau şi -5 grade Celsius şi cele două fete nu au zis că nu se urcă pe cal. Sunt pasionate, pot face performanţă în acest sport. Pentru cine vrea să se apuce de călărie, pot spune că nu este uşor. Abia după trei ani poţi participa la un concurs“, a adăugat Podaru. Acesta a ţinut să-i mulţumească pentru sprijin lui Cătălin Bâldea, călăreţ senior, care se ocupă de pregătirea cailor.

E un trend şi un mijloc de relaxare

Revenind la hipism, în general, antrenorul Podaru a punctat că acest sport s-a dezvoltat mult în România în ultimii ani, mai ales când vine vorba de infrastructură: „Baza sportivă de la Hernacova e de vis, supermodernă. Lângă Bucureşti sunt patru-cinci zone unde, de asemenea, există centre de echitaţie. A devenit şi o modă. Oamenii au cai, merg să se relaxeze, multe vedete calcă pragul acestor centre. Pe de altă parte, primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a pregătit pentru turişti şi nu numai plimbări cu trăsura, contra cost, normal“. Podaru speră că şi Hipodromul din Craiova, unde a lucrat atâţia ani, va prinde viaţă din nou şi, de ce nu, va găzdui concursuri ca pe vremuri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS