17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSportCiprian Marica l-a refuzat pe Mircea Lucescu

Ciprian Marica l-a refuzat pe Mircea Lucescu

Atacantul Ciprian Marica s-a despărţit de Schalke la finele acestui sezon şi este în aşteptare de oferte. Una a venit de la o fostă echipă, Şahtior Doneţk, dar internaţionalul român l-a refuzat pe antrenorul Mircea Lucescu, considerând că nu este cazul să revină în Ucraina. „Sunt, oarecum, liber, îmi expiră contractul în curând cu Schalke. Există o opţiune ca eu să continuu acolo, dar nu mi-am luat la revedere de la echipă şi de la suporteri. Nu m-am hotărât. Decizia îmi aparţine în totalitate, sper să fiu mai inspirat de această dată. Sunt în vacanţă, n-am avut timp să iau decizii“, a declarat Marica, la Dolce Sport. „Am avut o discuţie cu Mircea Lucescu, şi-a exprimat intenţia să mă aibă la echipă, dar nu vreau să mai iau decizii pripite. Fotbalul german e plăcut, se joacă, e agresiv, nu tacticizat, se marchează foarte multe goluri. La nivelul ăsta trebuie să ai şi noroc, să ai un antrenor care să te susţină. De câte ori nu mi s-a întâmplat să fiu titular, să marchez, iar etapa viitoare să fiu pe bancă…“, a mai spus Marica. „Văd că se creează un subiect, nea Mircea face mereu declaraţii. Am plecat de la Şahtior pentru că m-am afirmat. Am un concurent precum Huntelaar, mi-am asumat lucrul acesta, să mă întrec cu cei mai buni. Atâta timp cât am fost folosit, am încercat să-mi fac treaba. Eu cu domnul Mircea Lucescu nu am vorbit nimic despre bani. Am avut într-adevăr o discuţie cu dânsul despre o revenire la Şahtior. Îl cunosc foarte bine şi mereu i-am ascultat părerile. Poate ne întâlnim la un club mai mare decât Şahtior“, a mai spus Marica.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS