10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportNadal: A fost o victorie specială

Nadal: A fost o victorie specială

Rafael Nadal a încheiat en-fanfare turneul de la Paris, câştigându-l pentru a opta oară – un record. La festivitatea de premiere, Rafa a avut ochii în lacrimi, spunând că i s-au împlinit visele copilăriei.

Tenismanul spaniolul Rafael Nadal a declarat, duminică, după victoria din finala turneului de la Roland Garros, că nu şi-ar fi imaginat că o să câştige turneul francez de opt ori şi că s-au împlinit cele mai frumoase vise ale copilăriei sale, informează site-ul oficial al competiţiei.
„Întotdeauna meciurile cu David Ferrer sunt dificile. Scorul nu reflectă realitatea jocului. Sunt foarte fericit şi foarte emoţionat. Este o victorie extrem de importantă pentru mine. E o etapă importantă după revenirea mea în competiţii: am câştigat un turneu normal mai întâi, apoi un Masters 1000, iar acum un Mare Şlem. Este o mare satisfacţie pentru mine. M-au ajutat multe persoane să revin şi datorită lor pot să ridic trofeul. Titlul din acest an are o semnificaţie specială. La începutul anului, nimeni din echipa mea nu visa la aşa ceva. Iar acum iată că am câştigat. Şi îmi savurez emoţiile. Să câştig de zece ori turneul de la Roland Garros? Nimic nu este imposibil, dar acest lucru mi se pare totuşi improbabil. Nu mi-aş fi imaginat niciodată că o să câştig de atâtea ori acest turneu. Cele mai frumoase vise ale copilăriei mele s-au împlinit. Acest turneu este special pentru mine. Sper să revin anul viitor sănătos, ca să îmi pot apăra titlul“ , a spus Nadal.
Cap de serie numărul 3, Nadal a câştigat, duminică, pentru a opta oară, turneul de la Roland Garros, învingându-l în finală, cu scorul de 6-3, 6-2, 6-3, pe compatriotul său, David Ferrer, al patrulea favorit.
La festivitatea de premiere, oficiată de preşedintele Federaţiei Franceze de Tenis şi de campionul olimpic la atletism Usain Bolt, Nadal avea ochii în lacrimi.
„Nu aş fi visat niciodată la asta în urmă cu cinci luni. Credeam că este imposibil, dar iată că nu a fost aşa, ci, dimpotrivă, a fost fantastic şi incredibil. Deocamdată nu mă gândesc la poziţia de nr.1 mondial, nu este obiectivul meu. Sunt într-o poziţie bună în clasament, am 7.000 de puncte şi este mai bine decât am sperat. Trebuie să continui în ritmul acesta şi atunci voi avea şanse să redevin
nr. 1“, a subliniat jucătorul iberic.
Nadal a devenit primul jucător din istorie care câştigă de opt ori acelaşi turneu de Mare Şlem, depăşindu-i pe americanul Pete Sampras şi pe elveţianul Roger Federer, care s-au impus de şapte ori la Wimbledon.
Pentru Nadal, victoria de duminică a fost a 59-a la Roland Garros în 60 de meciuri, un record.
Din februarie, de când a revenit în competiţii după o absenţă îndelungată cauzată de o accidentare la genunchi, Rafael Nadal a câştigat şapte turnee şi a fost finalist la alte două.
De-a lungul carierei, Nadal a câştigat 57 de turnee, dintre care 12 de Mare Şlem: Australian Open – 2009, Roland Garros – 2005, 2006, 2007, 2008, 2010, 2011, 2012, 2013, Wimbledon – 2008, 2010, US Open – 2010.

Sorana s-a cocoţat pe locul 24

Sorana Cîrstea a urcat şase poziţii în clasamentul WTA  şi se află pe locul 24, fiind cea mai bine clasată româncă. Monica Niculescu a urcat un loc, de pe 49 pe 48, iar Irina-Camelia Begu a coborât de pe 51 pe 57. Simona Halep a coborât de pe 57 pe 58, iar Alexandra Cadanţu a urcat de pe locul 91 pe 85. Victor Hănescu a urcat cinci locuri în clasamentul ATP, de pe 54 pe 49. Adrian Ungur a urcat şi el zece locuri şi se află pe poziţia 96, în timp ce Marius Copil a urcat şase locuri, de pe 134 pe 128. În clasamentul individual de dublu, Horia Tecău a coborât o poziţie şi se află pe locul 8.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS