Acasă Sport „Şcolarii“ de la Han, corectaţi de „U“ Cluj

„Şcolarii“ de la Han, corectaţi de „U“ Cluj

Grupa de juniorii A a Şcolii de Fotbal „Gică Popescu“ a debutat cu o înfrângere la turneul final, găzduit de stadionul „Dinamo“ din Capitală, fiind depăşită cu 3-2 de Universitatea Cluj. Golurile craiovenilor au fost marcate de Mihai Segărceanu şi Alexandru Cioablă.
„A contat mult diferenţa de vârstă şi experienţa în această partidă, pentru că ei au evoluat cu juniori născuţi în 1994, iar noi în 1995 şi 1996. Învăţăm din aceste eşecuri şi numai în astfel de partide dificile putem progresa“, a declarat Paul Răducan, managerul grupării de la Hanul Doctorului, pentru GdS.
Antrenorul „şcolarilor“, Gică Barbu, a folosit în această partidă următorii jucători: Marius Birăescu – Bogdan Pârvoiu, Cosmin Achim, Bogdan Pitulice, Ştefan Covalschi – Andrei Pupăză, Sorin Câmpeanu, Mihai Segărceanu, Vlad Marcu – Alexandru Cioablă, Mihai Neaga. Pe parcurs au mai intrat: Mirel Ezaru, Tony Mihai, Leonard Cioc, Bogdan Gligor şi Cosmin Sârmon.
Următorul meci al craiovenilor de la „GP“ are loc astăzi, de la ora 18.00, adversari fiind ardelenii de la CFR Cluj, campionii en-titre.

De copil i-a plăcut sportul, iar jocurile preferate sunt baschetul şi fotbalul, pe care le-a practicat cu o mică „tentă” de performanță. Este o persoană spontană care doreşte să înveţe în permanență lucruri noi.
Exit mobile version