12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportOltchim a explicat de ce va miza pe tinere

Oltchim a explicat de ce va miza pe tinere

Clubul de handbal feminin Oltchim Râmnicu Vâlcea a anunţat ieri oficial, printr-un comunicat de presă, ceea ce se vehicula încă din weekend, faptul că a renunţat la cinci jucătoare de bază din lot. Gruparea vâlceană le-a anunţat pe Ada Nechita, Cristina Neagu, Alexandrina Barbosa, Paula Ungureanu şi Aurelia Brădeanu că trebuie să-şi caute altă echipă deoarece nu le mai poate onora contractele, din cauza salariilor mari. În comunicat se precizează că sponsorii vor continua investiţia în club doar cu „elemente tinere, promovând junioare din echipele judeţului, din ţară şi de la Centrul Naţional de Excelenţă de la Vâlcea“. „Pentru sezonul următor, clubul îşi propusese menţinerea în lot a majorităţii echipei actuale şi în acest sens au fost purtate discuţii cu toate jucătoarele pentru a se găsi o formulă de continuare cu un buget diminuat la jumătate faţă de cel din anii precedenţi. Astfel, s-a folosit ca reper suma de 1,5 milioane de euro pe sezon. Calculele reale a tot ceea ce înseamnă cheltuielile cu salariile, taxele, competiţia internă, externă, pregătirea şi echipamentul, precum şi celelalte cheltuieli logistice au demonstrat că necesarul ar fi în jur de 2,4 milioane de euro, 82% reprezentând salariile şi taxele. O sumă foarte mare faţă de puterea actuală a clubului, a judeţului şi a potenţialilor sponsori care ar fi dispuşi să contribuie la susţinerea activităţii handbalistice. Ba mai mult, decizia acestora a fost ca o eventuală activitate de sponsorizare la Oltchim să continue doar prin investiţia în elemente tinere, promovând junioare din echipele judeţului sau din ţară, precum şi din Centrul Naţional de Excelenţă. De aceea, şi bugetul pentru anul viitor va fi susţinut de partenerii noştri doar pentru un astfel de proiect. În consecinţă, din respect pentru jucătoarele ce iniţial au fost contactate şi convinse să rămână la Râmnicu Vâlcea, le-am informat cât mai urgent posibil pentru a avea timpul necesar găsirii unor noi echipe pentru sezonul viitor şi pentru a exista posibilitatea încă din timp de a-şi definitiva demersurile unor eventuale transferuri. Ne cerem scuze pentru eventualele neplăceri cauzate şi le urăm succes în activitate, deoarece toate sunt jucătoare valoroase, care au făcut cinste clubului nostru“, se menţionează în comunicatul postat pe site-ul oficial al clubului Oltchim.

Bălan: Ne-ar interesa aceste jucătoare

Conducerea nu are certitudinea formării unui buget necesar pentru abordarea Ligii Campionilor, pentru care ar fi nevoie de minimum un milion de euro, astfel că se ia în considerare şi varianta ca echipa să nu fie înscrisă în competiţia a cărei finală Oltchim a jucat-o în 2010, iar în ultimele două sezoane a ajuns până în semifinale.
Întrebat dacă îşi doreşte jucătoare care au plecat de la Oltchim, directorul Sport Club Municipal (SCM) Craiova, Bogdan Bălan, a spus ieri, pentru GdS, că clubul este interesat de handbaliste precum Nechita, Neagu, Ungureanu, Barbosa sau Brădeanu. „Ne-ar interesa asemenea jucătoare, orice club şi le doreşte. Vom discuta despre acest lucru, apoi, de ce nu, vom încerca să vedem ce pretenţii au fetele şi dacă noi ne permitem“. Deocamdată nu se ştie situaţia Danei Băbeanu, jucătoare împrumutată în sezonul recent încheiat de la Oltchim la SCM Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS