16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportSCM-U a pierdut primul meci

SCM-U a pierdut primul meci

Voleibaliştii craioveni au fost învinşi la Constanţa, de către Tomis, cu 3-0, dar au fost aproape să câştige un set. Meciul doi al finalei va fi astăzi.

Echipa masculină de volei Tomis Constanţa a câştigat, aseară, primul meci cu SCM-U Craiova din finala Campionatului Naţional. Formaţia dobrogeană s-a impus cu 3-0 (25-19, 29-27, 25-20), după 80 de minute de joc. Chiar dacă nu au câştigat nici un set, deşi au fost aproape de a reuşi acest lucru, în setul doi, craiovenii lui Dan Pascu au ţinut aproape de adversar, o echipă pe care toată lumea o vedea marea favorită a finalei.
Constănţenii au început în forţă meciul. Au condus cu 2-0 în primul set, apoi craioveanul Ghionea a adus primul punct pentru SCM-U. Gazdele s-au distanţat, conducând la un moment dat cu 14-5. Dominaţi net în debut de partidă, elevii lui Dan Pascu au revenit şi s-au apropiat pe tabelă (18-15), dar nu au mai reuşit să câştige decât patru puncte, iar Tomisul şi-a adjudecat primul set cu 25-19.
În setul al doilea, Craiova a dovedit că nu a ajuns întâmplător în finală, a prins curaj şi s-a bătut de la egal la egal cu adversarul. De două ori au avut craiovenii şansa să se impună. Sărbătoritul zilei, Mihai Dumitrache (27 de ani), a câştigat multe puncte, dar a greşit atunci când trebuia să o facă mai puţin, pe final de set.
Şi setul al treilea a fost echilibrat, iar echipa gazdă, coordonată foarte bine de cubanezul Gonzalez, a punctat în momente decisive.  Oltenii chiar au condus de câteva ori, dar dobrogenii au câştigat prima confruntare a finalei.
Pentru SCM-U Craiova au evoluat: Ghionea, Dumitrache, Romanescu, Borota, Vânătoru, Milotin, Jovic – libero. Au mai intrat; Bratosin, Ion Ionuţ Velicu.  
Pentru Tomis au jucat: Gonzalez, Stancu, Gontariu, Stoykov, Spânu, Terzic, Samardzic – libero, Bojovic, Tănăsescu.
Astăzi, tot la Constanţa, de la ora 17.00 (în direct la Neptun TV), va avea loc meciul al doilea. Partidele trei şi patru se vor desfăşura în Sala Polivalentă din Bănie. Prima va fi luni, 15 aprilie, de la ora 19.30, iar a doua, dacă va mai fi nevoie, marţi, 16 aprilie, tot de la 19.30. Dacă SCM-U Craiova va egala situaţia, partida a cincea va fi pe 21 aprilie, la Constanţa.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS