27.3 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportPandurii au dezamăgit cu Petrolul

Pandurii au dezamăgit cu Petrolul

Formaţia Pandurii Târgu Jiu a ieşit şifonată din „derbiul pentru Europa“, pierzând neverosimil, pe teren propriu, scor 1-3, în faţa Petrolului Ploieşti, partida contând pentru etapa a 25-a a Ligii I.
Oaspeţii au deschis scorul prin Hamza, a cărui lovitură cu capul, de la aproximativ şapte metri, a fost imparabilă pentru Mingote (0-1, ‘38). Oltenii au căutat să restabilească rapid egalitatea, dar Pedro Mingote a greşit grav în prelungirile primei părţi, l-a faultat în careu pe Hoban, iar Bokila a transformat cu precizie penaltiul dictat de Istvan Kovacs (0-2, ’45+3). Certaţi de Pustai, pandurii au intrat decişi pe teren, fiind convinşi că pot „întoarce“ soarta partidei. Nicoară a fost cel care a reaprins speranţa în tabăra gazdelor, înscriind cu capul, de la şase metri, după o lovitură liberă de pe partea dreaptă, executată de Nistor (1-2, ’49). Gorjenii nici nu au apucat să se bucure prea bine, că Bokila a refăcut diferenţa de pe tabela de marcaj, punctând din doi metri, după ce înlocuitorul lui Mingote, David Lazar, a respins în faţă o reluare cu capul a atacantului congolez (1-3, ’53). Acesta a fost şi rezultatul final în ciuda insistenţelor atacanţilor gorjeni.
Pandurii Târgu Jiu: Mingote (‘46, Lazar) – Unguruşanu, Viera, Mamele, Al. Vlad – Anton – Lemnaru, Răduţ (‘76, Predescu), Nistor, Nicoară – Popin (‘46, Al. Grigoraş). Antrenor: Cristi Pustai.
Petrolul Ploieşti: Bornescu – Alcenat, Geraldo Alves, Yamissi, Guilherme – Marinescu (‘63, Mojica), Hoban – Boudjemaa, Hamza (‘75, Mustivar), Sauvadet – Bokila (‘83, Cristescu). Antrenor: Cosmin Contra.
Cartonaşe galbene: Mingote ‘45+2 / Alcenat ‘35, Hamza ‘55, Geraldo ‘68, Sauvadet ‘90+2
Au arbitrat: I. Kovacs – Al. Cerei, M. Grigoriu; M. Balaci.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS