8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportPrometeu Craiova s-a distrat în amicalul cu Târgu Cărbuneşti

Prometeu Craiova s-a distrat în amicalul cu Târgu Cărbuneşti

Prometeu Craiova (locul 4 în Liga a IV-a Dolj) a susţinut cel de-al treilea joc amical de când şi-a reluat pregătirile, zdrobind-o cu 7-1 pe Gilortul Târgu Cărbuneşti (locul 3 în Liga a IV-a Gorj), într-o dispută desfăşurată pe terenul de la „Termo“ Işalniţa. Golurile craiovenilor au fost marcate de Bălă (3), Gae (2), Chiliman şi Enache. Antrenorii Viorel Şişoe şi Mihai Dinu au început confruntarea cu următorii jucători: Ciocârlan – Toma, Şerban, Sandu, Vătu – Chiliman, Stamin, A. Stancu, Dumbra – Bălă, Gae. Pe parcurs au mai intrat: Marinescu – Enache, Corcoveanu, A. Luţă, Bălan, Dumitrică.
În celelalte două meciuri de verificare, gruparea din Valea Roşie a înregistrat o înfrângere, scor 0-3 cu CS Apa Craiova, şi o victorie, 5-1 cu Amaradia Melineşti. Viitorul test al „pompierilor“ va avea loc sâmbătă, posibil tot cu Gilortul, dar la Târgu Cărbuneşti, asta în condiţiile în care terenul gorjenilor va fi într-o stare bună, o decizie în acest sens urmând să se ia astăzi. „S-a schimbat obiectivul echipei în această iarnă. Obiectivul nu mai este clasarea în primele patru echipe, ci promovarea în Liga a III-a. Avem condiţii bune, o susţinere financiară adecvată şi trebuie să revenim în cel de-al treilea eşalon al ţării“, a declarat antrenorul „pompierilor“, Viorel Şişoe, pentru GdS.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS