10.1 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalistele de la SCM, învinse pe final de naţionala României

Handbalistele de la SCM, învinse pe final de naţionala României

La meciul de debut pentru formaţia craioveană, chiar dacă a fost amical, interul Carmen Amariei a reuşit să înscrie trei goluri. SCM a fost învinsă la Râmnicu Vâlcea de naţionala României, cu scorul de 27-19.

Echipa feminină de handbal SCM Craiova şi-a măsurat ieri-dimineaţă forţele cu naţionala de handbal feminin a României într-un joc amical găzduit de Sala Sporturilor „Traian“ din Râmnicu Vâlcea. În mare parte, partida a fost echilibrată, dar, ce-i drept, selecţionerul Gheorghe Tadici a avut la dispoziţie un lot din care au lipsit jucătoarele de la campioana Oltchim Râmnicu Vâlcea. La pauză, „tricolorele“ aveau doar un gol avans, scor 13-12, şi au reuşit să se desprindă pe tabelă abia în ultimul sfert de oră. Scorul final a fost 27-19 pentru România.
„Tricolorele“, care se află într-un minicantonament la Vâlcea, au mai disputat miercuri un amical, cu Oltchim, campioana României, cu toate vedetele în lot, impunându-se cu scorul de 37-22 (22-7). Trebuie precizat că pentru această acţiune Gheorghe Tadici a convocat jucătoare tinere din campionatul intern, printre care şi două handbaliste de la SCM Craiova, Dana Băbeanu şi Alexandra Gogoriţă. În confruntarea cu Oltchim, Băbeanu a reuşit patru goluri, iar Gogoriţă unu. Cele două fete au evoluat ieri pentru echipa de club, doar Băbeanu reuşind să marcheze două puncte.

Burcea, mulţumit de evoluţie

Ieri, pentru SCM Craiova a debutat, chiar dacă nu a fost un meci oficial, interul Carmen Amariei, transferată luna aceasta la formaţia olteană.
Amariei a înscris trei goluri, iar antrenorul Bogdan Burcea a fost mulţumit de randamentul jucătoarei în vârstă de 34 de ani: „Sunt mulţumit de cum a jucat Carmen Amariei. A evoluat inter drept, inter stâng şi în centru, experienţa ei s-a văzut, a dus bine jocul şi în faza defensivă, şi în atac“.
Referitor la meci, Burcea consideră ca a fost un test util: „A fost un joc bun de pregătire. Sunt mulţumit de modul în care au tratat fetele meciul. Până la mijlocul reprizei secunde, adică în minutul 45, am stat aproape de naţională“. Pentru SCM Craiova au marcat: Apipie (5), Amariei (3), Nicu (3), Dincu (3), Băbeanu (2) şi Florică (2).
SCM Craiova va juca în campionat miercurea viitoare, pe teren propriu, în compania formaţiei Corona Braşov. Meciul din Sala Polivalentă se va disputa de la ora 17.30 şi va fi primul joc oficial pentru Carmen Amariei în tricoul echipei „alb-albastre“.

Oana Manea nu mai vrea la naţională

Pivotul Oltchimului, Oana Manea (27 de ani), a anunţat miercuri, cu câteva ore înainte de amicalul dintre Oltchim şi selecţionata României, că nu va mai onora convocările la echipa naţională, invocând motive personale. Surse susţin că „vinovat“ este selecţionerul Gheorghe Tadici, care nu ar avea relaţii cordiale cu mai multe jucătoare de la Oltchim. Tadici a negat că ar avea un conflict cu Oana Manea şi a susţinut că antrenorul echipei naţionale nu este ales de jucătoare. „Faptul că Oana Manea nu mai vrea la naţională este dreptul ei. Probabil că e suprasaturată de competiţii şi meciuri. Îi respect în totalitate opţiunile“, a fost reacţia selecţionerului citat de Prosport.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS