13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportCS Apa Craiova a luat punct la Vladimirescu

CS Apa Craiova a luat punct la Vladimirescu

Formaţia craioveană CS Apa a reuşit să contabilizeze un punct important în meciul disputat sâmbătă, în deplasare, cu CS Vladimirescu, terminând la egalitate, scor 0-0.
„A fost un meci foarte disputat, pe care îl puteam câştiga dacă eram mai atenţi la finalizare. Am ratat foarte mult, am avut şi un penalti clar, un fault al unui fundaş asupra lui Răduţ, care a şi părăsit terenul, fiind accidentat. Arbitrajul a fost bun, dacă ne dădea şi lovitura de la 11 metri aş fi putut spune că a fost foarte bun. Una peste alta e bun acest punct, pentru că e obţinut împotriva unei contracandidate directe în lupta pentru evitarea retrogradării şi e obţinut pe terenul ei. Îmbucurător este, în schimb, faptul că echipa a jucat, a dominat şi şi-a creat multe ocazii de a înscrie, ceea ce înseamnă că e pe drumul cel bun“, a declarat preşedintele formaţiei craiovene, Dorel Grigorie, pentru GdS.
În etapa viitoare, CS Apa Craiova va evolua împotriva liderului seriei a 4-a, Flacăra Făget, partida fiind programată sâmbătă, de la ora 15.00, pe stadionul „Extensiv“.
CS Vladimirescu: Al. Mitrea – Cl. Ban, Cl. Sighete, Al. Albert, M. Istim (’66, Iancu) – R. Stanaia, M. Ciubancan, Cr. Morar (’46, Petrescu), Al. Rada (’73, Negru) – C. Rus, Ad. Ştefan. Antrenor: Cristian Sculici.
CS Apa: Surdu – Orban, Gheorghiţă, Chiriţă, Flori – C. Niţă (’62, O. Trăistaru), Dreşcă, D. Stancu, Răduţ (’31, Băia) – Căle (’85, Duicu), Cojocaru (’90+1, An. D. Duca). Antrenor: Ionel Luţă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS