11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportTandem craiovean tată-fiu la Maratonul Internaţional Bucureşti

Tandem craiovean tată-fiu la Maratonul Internaţional Bucureşti

La a cincea ediţie a Maratonului Internaţional Bucureşti, care a adunat la start aproximativ 7.000 de persoane, au participat, printre alţii, şi doi craioveni, tată şi fiu. Dumitru Călina (56 de ani) este legitimat la CSM Craiova, are 12 curse de maraton alergate, deţine performanţe notabile la competiţiile pentru veterani, iar la cursa din Piaţa Constituţiei a alergat împreună cu fiul său, Florian Călina, de 12 ani. Trebuie menţionat că, în cadrul maratonului, Federaţia Română de Atletism a organizat un Campionatul Naţional de maraton juniori, tineret, seniori şi Campionatul Naţional de maraton pentru Veterani.
Călina senior a obţinut titlul de vicecampion naţional la categoria de vârstă +55 de ani, iar fiul său s-a clasat pe locul 17 la categoria de vârstă 10-12 ani. „A fost frumos, am participat în tandem tată-fiu, singurul tandem de acest fel din Craiova. Eu mi-am mai trecut în palmares o nouă medalie, iar fiul meu a obţinut o clasare frumoasă“, a spus Dumitru Călina, care în 2012 a obţinut locul trei la Campionatul Naţional (sală) în proba de 3.000 de metri, locul trei la Crosul Naţional şi locul doi la Campionatul Naţional de alergare pe şosea (semimaraton). Alt craiovean, Ionuţ Betej, a câştigat cursa populară.

Gorjenii, fruntaşi

Sportivii de la CS Pandurii Târgu Jiu au obţinut rezultate bune la acest concurs. În cursa de semimaraton, Elena Moagă s-a clasat pe locul trei, iar colega sa de club, Laura Popescu, a ocupat locul patru. Câştigătoarea cursei a fost tot o olteancă, severineanca Ancuţa Bobocel. Altă performanță gorjeană la Maratonul Internațional București a fost cea obținută de Alexandru Staicu, care a participat la concursul de ștafetă 4×10 km, echipa sa terminând pe locul doi.
Echipa de seniori a Clubului Sportiv Pandurii Târgu Jiu a devenit campioană națională în proba de maraton, reuşind să-şi confirme valoarea demonstrată în ultimii ani. Și la individual, băieții gorjeni s-au comportat extraordinar, doar aurul scăpându-le. Daniel Lupulescu a terminat cursa pe locul doi, fiind urmat de Gabriel Gorun, medaliat cu bronz, și de Gheorghe Surlea, ocupantul locului patru. Eugen Șorop a terminat pe locul șase, Claudiu Surlea – pe nouă, iar Claudiu Iordache a încheiat cursa pe locul 15. Marin Scarlat, atlet legitimat la CS Energia Rovinari, a reuşit să se claseze pe primul loc la categoria +35 de ani.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS