21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportTrei puncte şi atât

Trei puncte şi atât

Preliminarii CM 2014
România – Andorra 4-0
Stadion: „Arena Naţională“, spectatori: 26.000.
Au marcat: Torje ’29, Lazar ’44, Gomes ’90 (a.), Maxim ’93.
România: Lobonţ (’46, Tătăruşanu) – Măţel, Chiricheş, Găman, Raţ – Bourceanu, Lazăr – Torje, Grozav, Tănase (’80, Maxim) – Marica (’54, Rusescu).
Antrenor: Victor Piţurcă.
Andorra: Gomes – Rodrigues, E. Garcia, Lima, Pujol (’79, Peppe) – Vieira, Ayala, Gomez (’69, Silva), Clemente (’86, Moreno), Lorenzo – M. Garcia.
Antrenor: Jesus Alvarez.
Cartonaş galben: Lima ’51.
Au arbitrat: P. Radovanovic – D. Vujovic, V. Radunovic (Muntenegru).

România a câştigat la pas meciul cu Andorra, dar nu a impresionat prin jocul său

Naţionala României a învins Andorra cu 4-0 (2-0), marţi seară, pe „Arena Naţională“ din Bucureşti, meciul contând pentru etapa a doua din grupa D preliminară a CM din 2014, din Brazilia.
Tricolorii au deschis scorul în minutul 29, după o combinaţie Tănase – Costin Lazăr – Marica, ultimul pasându-i decisiv lui Torje, care a şutat din prima de la 14 metri lateral dreapta la colţul lung. A doua reuşită a venit în minutul 44, Costin Lazăr înscriind cu un şut de la 22 de metri. Elevii lui Victor Piţurcă au jucat după aceeaşi „partitură“ şi după pauză, reuşind să marcheze alte două goluri, însă în minutele de prelungiri. Primul a fost Valerică Găman, care a
reluat cu capul o centrare venită de pe partea stângă, mingea a lovit bara şi a ricoşat din spatele portarului Gomes în poartă (3-0, ’90+1). Cel care a „închis“ tabela a fost Alexandru Maxim, jucătorul echipei Pandurii Târgu Jiu finalizând cu şut la colţul scurt o acţiune personală derulată pe partea stângă (4-0, ’90+3).
În celelalte meciuri din grupa D, Ungaria a cedat în faţa Olandei, scor 1-4, iar Turcia a trecut de Estonia cu 3-0 (Emre ‘44, Umut Bulut ‘60, Selcuk Inan ‘75).
Clasamentul grupei D după două etape este următorul: 1. România – 6 puncte (golaveraj 6-0), 2. Olanda – 6 puncte (6-1), 3. Ungaria – 3 puncte (6-4) 4. Turcia – 3 puncte (3-2), 5. Estonia – 0 puncte (0-5), 6. Andorra – 0 puncte (0-9).
Următoarele meciuri din grupa D vor avea loc pe 12 octombrie după următorul program: Olanda – Andorra, Estonia – Ungaria, Turcia – România.

Piţurcă: Am reuşit
ce ne-am propus

Selecţionerul României, Victor Piţurcă, a declarat că tricolorii şi-au îndeplinit obiectivul pentru cele două partide, cu Andorra şi Estonia, iar pentru „dubla“ cu Turcia şi Olanda din octombrie îşi doreşte maximum de puncte. „Am reuşit ce ne-am propus. Până la urmă, s-a terminat foarte bine, scorul e confortabil, deşi golul trei a venit foarte târziu. Poate şi oboseala a făcut să marcăm al treilea gol târziu, dar eu sunt mulţumit. La fel ca şi după meciul cu Estonia le dau 10 plus băieţilor mei. Nu am cum să le dau altă notă. Jocul a fost bun. Ne-au interesat punctele. Avem speranţe că putem câştiga şi cu Turcia, şi cu Olanda“, a spus tehnicianul României, conform Mediafax. „Pentru noi era foarte bine să nu câştige turcii, aşa ne aşteaptă un meci teribil la Istanbul. E foarte bine că Olanda a bătut în Ungaria. Eu îmi propun şase puncte în aceste două meciuri. Dacă o să câştigăm trei, tot e bine, iar dacă vor fi doar două, iarăşi e foarte bine. Am spus-o şi o repet, suntem outsideri în aceste două meciuri. Ăsta este adevărul. Suntem sub valoarea lor, chiar dacă nouă, românilor, ne place să ne dăm mari“, a completat Piţi, supărat din cauza accidentărilor lui Bogdan Lobonţ şi Ciprian Marica.
Întrebat de ce echipa României a avut destul de târziu ocazii împotriva Andorrei, Piţurcă a răspuns: „Se poate întâmpla să nu ai ocazii. Ce, suntem Olanda? Nu, noi nu suntem Olanda. Credeţi că e aşa simplu? Fotbalul nu e aşa de uşor în faţa unor echipe mai slab cotate din punct de vedere valoric. E greu să joci atunci când nu eşti concentrat şi nu eşti conectat la ce se întâmplă pe teren“.
Deşi i-a plăcut atmosfera din tribune, Piţurcă s-a arătat deranjat că mijlocaşul Cristian Tănase a fost huiduit de fani. „Mi-a plăcut atmosfera din tribune, nu şi faptul că anumiţi jucători au fost luaţi în colimator de suporteri. Fanii trebuie să înţeleagă că şi jucătorii sunt oameni. Am vorbit cu Tănase, era marcat de faptul că a fost fluierat, dar asta e situaţia. Lumea şi eu aşteptăm mult mai mult de la Tănase, dar îl înţeleg, pentru că, la rândul meu, am trecut prin astfel de momente. Oricum, nu numai el nu a jucat la turaţie maximă azi. Au fost mai mulţi jucători“, a menţionat Piţurcă, mărturisind că se va baza pe serviciile atacantului Adrian Mutu dacă acesta va fi în formă: „Dacă e într-o formă fizică optimă ne poate ajuta în următoarea dublă cu Turcia şi cu Olanda. Dacă va fi titular la Ajaccio, probabil vom putea conta pe el. Cum să nu mă gândesc la un jucător ca Mutu?“.

Lui Dragomir nu i-a plăcut meciul

Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat după victoria cu Andorra că acest meci nu este relevant pentru a ne da seama de valoarea echipei naţionale. „4-0 este un rezultat foarte bun. Torje şi Măţel au făcut un meci bun. Cu câteva modificări, cam ăsta e primul 11. Mai pot veni Mutu, Sânmărtean. Dacă vor juca bine, Piţurcă îl va chema. Acest meci nu este relevant pentru a ne da seama de valoarea echipei naţionale. Meciurile cu Olanda şi Turcia vor fi de foc“, a spus Dragomir, la Digi Sport.
Întrebat ce părere are de faptul că mijlocaşul Cristian Tănase a fost fluierat de suporteri, Dragomir a răspuns: „Nicăieri în lume nu se întâmplă ca publicul să se comporte aşa cu un jucător al echipei naţionale. Credeţi că el nu a vrut să joace bine?“.

Preliminarii CM 2014

Rezultatele înregistrate marţi seară: Europa, etapa a 2-a: Cipru – Islanda 1-0, Israel – Rusia 0-4, Georgia – Spania 0-1, România – Andorra 4-0, Norvegia – Slovenia 2-1, Bosnia & Herţegovina – Letonia 4-1, Bulgaria – Armenia 1-0, Turcia – Estonia 3-0, Slovacia – Liechtenstein 2-0, Elveţia – Albania 2-0, San Marino – Muntenegru 0-6, Serbia – Ţara Galilor 6-1, Suedia – Kazahstan 2-0, Ungaria – Olanda 1-4, Austria – Germania 1-2, Belgia – Croaţia 1-1, Grecia – Lituania 2-0, Irlanda de Nord – Luxemburg 1-1, Italia – Malta 2-0, Polonia – Moldova 2-0, Anglia – Ucraina 1-1, Franţa – Belarus 3-1, Scoţia – Macedonia 1-1, Portugalia – Azerbaidjan 3-0; America de Sud, etapa a 8-a: Chile – Columbia 1-3, Uruguay – Ecuador 1-1, Paraguay – Venezuela 0-2, Peru – Argentina 1-1; Asia, etapa a 4-a: grupa A: Uzbekistan – Coreea de Sud 2-2, Liban – Iran 1-0, grupa B: Japonia – Irak 1-0, Iordania – Australia 2-1.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS