10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportPandurii lui Grigoraş, la superlativ

Pandurii lui Grigoraş, la superlativ

De când a fost preluată de Petre Grigoraş, Pandurii Târgu Jiu a crescut încet şi frumos, iar anul acesta a ajuns într-o fază la care toţi oamenii de fotbal spun „Jos pălăria!“. Deşi a pierdut nume grele, cum ar fi Vlad Chiricheş sau Mihai Pintilii, gruparea gorjeană şi-a continuat „reţeta“ de a promova tineri, dar de valoare, cum ar fi Maxim, şi, cu toate astea, este lider în Liga I, cu 19 puncte, fiind urmată de Steaua (16) şi Astra (14). Mai mult, gorjenii au o linie de clasament demn de invidiat, fiind primii la toate capitolele.
Pandurii este singura echipă din Liga I care nu a pierdut nici un meci din noul sezon, înregistrând şase victorii şi un rezultat de egalitate. Le-a bătut pe Universitatea Cluj (scor 6-2), Gaz Metan Mediaş (2-0), Ceahlăul (3-1), Oţelul Galaţi (3-2), CSMS Iaşi (1-0) şi Rapid Bucureşti (2-0) şi a remizat în Moldova, scor 0-0, cu FC Vaslui, adversari deloc de neglijat.
Uitându-ne mai atent, observăm că trupa lui Grigoraş a marcat foarte mult până acum, Răduţ şi compania au înscris de 17 ori şi sunt la egalitate cu Steaua din acest punct de vedere. Majoritatea golurilor, respectiv 14, au fost înscrise la meciurile de pe teren propriu, doar trei fiind reuşite în deplasare. Media de goluri pe meci la partidele disputate acasă este de 3,5 goluri, ceea ce înseamnă că suporterii de pe stadionul „Municipal – Tudor Vladimirescu“ nu s-au plicisit în tribune.
De menţionat că atacantul John Ibeh este golgheterul echipei, marcând patru goluri pentru Pandurii, fiind pe locul trei în clasamentul celor mai buni marcatori ai Ligii I, conform pandurii-tg-jiu.ro.

Gorjenii au o apărare „beton“ şi o asistenţă bună

Gruparea din Târgu Jiu este şi echipa cu cea mai bună apărare din Liga I. Pandurii au primit doar cinci goluri în cele şapte etape disputate până acum şi toate au fost primite pe teren propriu. În primele cinci meciuri a apărat Pedro Mingote, iar în ultimele două runde a intrat în poartă tânărul David Lazar, care nu a primit nici un gol. Apărarea oltenilor nu a suferit nici o modificare de la început, Bogdan Unguruşan, Ousamne Viera, Iulian Mamele şi Alexandru Vlad fiind integralişti în primele şapte etape.
Un capitol la care nici Marin Condescu nu se aştepta ca Pandurii să exceleze în acest sezon este cel al spectatorilor din tribune, iar ideea că rezultatele aduc şi suporterii la stadion se confirmă din nou. La disputa cu Rapid s-a înregistrat un număr record de spectatori pentru acest sezon. Tribunele „Municipalului“ au fost aproape pline, aproximativ 9.000 de persoane asistând la acest meci. Pandurii figurează cu două jocuri din acest sezon de pe teren propriu în topul spectatorilor, înregistrând 9.000 de bilele vândute la meciul cu Rapid şi 7.500 la cel cu Oţelul. Atmosfera creată de fani la meciul cu Rapid a fost deosebită, motiv pentru care conducerea olteană le-a mulţumit în mod expres pe site-ul clubului.

Jucătorilor
li s-a dublat valoarea

Parcursul bun de până acum a „mişcat“ şi cotele de transfer ale jucătorilor, elevii lui Petre Grigoraş fiind mult mai bine „văzuţi“ de site-urile de specialitate, cum ar fi transfermarkt.de. John Ibeh valora 500.000 de euro, iar acum face 1.000.000 de euro, în timp ce Mihai Răduţ a crescut de la 700.000 de euro la 1.000.000 de euro. Alexandru Maxim aproape că şi-a triplat suma, era estimat la 450.000 de euro, iar acum gorjenii ar putea încasa pe el 1.300.000 de euro, în timp ce Dan Nistor, care face acum 1.000.000 de euro, era evaluat la 800.000. Necunoscut până să vină în Oltenia, Karim Boutadjine a „sărit“ de la 0 la 500.000 de euro, un urcuş frumuşel cunoscând şi Deivydas Matulevicius, de la 225.000 de euro la 500.000 de euro, dar şi Ousmane Viera, de la 700.000 de euro la 1.400.000 de euro.
Cu alte cuvinte, pandurii fac şi fotbal de calitate şi pot deveni şi o afacere profitabilă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS